Clujul e un oraș scump, știe toată țara asta, nu mai e niciun secret. Toată lumea vrea să se mute la aici, toată lumea trage aici, locuri de muncă, oportunități, calitatea vieții, joburi multe, firme mari, companii multinaționale, salarii bune, activități, evenimente, concerte, show-uri, festivaluri, dar odată cu toate acestea au crescut și prețurile. La tot. Absolut totul s-a scumpit, deși, paradoxal, salariile au rămas la fel, lucru care te pune așa puțin pe gânduri.
O masă în oraș trece bine de 1-200 de lei, o ieșire la o bere, două cu prietenii te ușurează de vreo 150 de lei lejer pe puțin, taxiurile au majorat prețurile, aplicațiile de ridesharing și ele au crescut tarifele, nu mai zic la prețurile apartamentelor și chiriilor care ating deja sume astronomice. Unde se va ajunge? Cât mai durează creșterea? Unde se vor opri scumpirile? Când va urma o scădere? Numai Dumnezeu știe, nu sunt analist economic să pot da un răspuns la aceste întrebări. Tot ce pot să fac este să observ și să constat niște lucruri.
Dacă tot încep să vină căldurile și temperaturile ridicate, am zis să merg astăzi să mă tund și să dau jos pleata. Am fost ca și până acum la o frizerie din centrul orașului, una care funcționează la program de până la 20, ca să poată ajunge tot angajatul la privat care servește patria capitalismului. O frizerie clasică și veche din oraș. Toate bune și frumoase, am zis cum vreau să fie, m-am tuns, a ieșit ok, iar la final când am auzit prețul am rămas perplex și am crezut că nu aud bine. 40 de lei! Și nu era unul dintre barber shop-urile moderne frecventate de generația Z, era o frizerie tipică, normală, old school, fără fițoșenii.
40 fucking lei un tuns! Mi se pare un preț mult prea exagerat pentru un tuns clasic. Acum câțiva ani dădeam 20 lei la frizerie, acum e 40. E fain la Cluj…
Cam așa e la Cluj, un oraș supraevaluat de un PR fals. Așa zisul „Sillicon Valley al Europei”, orașul de „cinci stele”, orașul festivalurilor, Capitala Transilvaniei. Un oraș care devine, încet, dar sigur unul dificil pentru locuit și dus o viață normală.
Nu vreau să mă plâng, o duc bine, câștig și eu destul de bine din activitățile mele, dar mâ gândesc la oamenii care câștigă minimul pe economie sau nici măcar atât, la acele persoane care câștigă lunar sub 2000 lei. Mă gândesc la oamenii în vârstă care se chinuie de la o lună la alta cu o pensie de nimic în acest oraș supraevaluat. Mă gândesc la oamenii aceia care nu își permit un bilet la film, o cină în oraș în weekend, o ieșire cu prietenii, un bilet la un concert sau festival. Și sunt mulți, foarte mulți, majoritari, din păcate. Sunt convins că acești oameni, în sufletul lor, suferă în Cluj din cauza prețurilor mult peste nivelul mediu la orice.
Pentru că acest oraș nu este numai al IT-iștilor și corporatiștilor, este și al angajaților la supermarket, al muncitorilor în construcții, al femeilor de servici, al angajaților de la salubritate, al locuitorilor de la Pata Rât, al vânzătorilor din piață sau al angajaților din industria HORECA. Știți voi, acele locuri de muncă simple, nu corporate. Nu totul e corporate și IT în Clujul de „cinci stele”.