cersitS-a umplut Clujul de antreprenori stradali. Astăzi pe înserate, în jurul orei 18, într-o zi de luni obişnuită, a treia zi a lunii februarie din 2014, trei inşi m-au abordat pe stradă cu aceeaşi replică: „Nu-mi dai 5 lei să ajung acasă”, semn că cerşetoria a trecut la următorul nivel la Cluj-Napoca. Emanciparea cerşetorilor în 2014. Nici io nu ştiu cum îi nimeresc pe toţi, cred că m-or văzut mai bine îmbrăcat şi probabil am o faţă de om generos şi nu ştiu io.

Primul a fost un guşter tinerel, care mă opreşte pe strada Regele Ferdinand, lângă Central. „- N-ai să-mi dai 5 lei să ajung acasă? – N-am, frate, că-s sarac vai de capul meu, n-am bani de mâncare şi trăiesc pe stradă, i-o tai scurt puştiului şi apoi intru la bancomatul unei cunoscute bănci de culoare portocalie.

Al doilea mă prinde pe Eroilor, vreo 15 minute mai târziu, după ce ieşeam dintr-un fast-food cunoscut cu o şaormă cu de toate în mână. „Scuză-mă, n-ai să-mi dai 5 lei să ajung acasă?, mă chestionează tot un tinerel firav – Nu mai am niciun leu, fratele meu, că acum mi-am luat de mâncare. Îs varză, îi criză, de unde să scoţi 5 lei pe praful ăsta când mor oamenii de foame?, îi zic celuilalt puşti care săracu’ n-avea bani să ajungă acasă, sau în primul birt să-şi ungă instalaţia cu un cincizeci, sau să-şi cumpere o liniuţă de făină.

Al treilea l-am întâlnit pe Memo, dar de data asta s-a schimbat generaţia. Mă abordează un bătrânel pe la 70+ ani care abia îşi târa picioarele. „Domnule, mă scuzaţi că vă deranjez, nu aveţi să îmi daţi 5 lei să ajung cu trenul acasă la Dej, că nu-mi ajung banii”, îmi zice bătrânelul cu o voce tremurândă şi înduioşătoare. – Îmi pare rău, domnule, nu mai am, am rămas fără bani după ce le-am mai dat câte 5 lei primilor doi băieţi care aveau nevoie să ajungă şi ei acasă, că îi criză şi pe praful ăsta trebuie să ai grijă de bani”, i-am replicat venerabilului domn şi m-am urcat în autobuz.

Da, ştiu, sunt rău.

11 comentarii la „Afacerea „nu-mi dai 5 lei ca să ajung acasă” ia amploare la Cluj”
  1. 5 LEI…hmmm?
    Un bilet RATUC costa 4 lei, probabil vor sa ajunga in Someseni sau in Floresti sau poate in Feleac.
    O cursa cu ALIS pana in turda cred ca costa mai mult de 5 lei.

  2. asa-i si bancul ala.
    doi cersetori in fata garii. unul nu primea nimic, iar celalalt gramezi de bani
    – cum ceri tu ma de n-ai niciun bvan?
    – Pai cer 5 lei ca mi-e foame…
    – Ei, eu cer 5 lei sa-mi iau bilet, sa ajung acasa… in Ungaria

  3. @spanac: :)))) bună de tot.

    @cristi: am prins şi de-aia mai modeşti cu un leu. vorba aia, de ce să te încurci cu bani mărunţi :))

    @rominho: azi n-o fost prima dată când am păţit treaba asta.

  4. Nu ma intereseaza ce n-a facut, ma intereseaza ce a facut, si a facut multe pentru dezvoltarea orasului. Preferai sa fie un comunist din PSD sau un neica nimeni din PNL, sau unul din ala din mizeria aia numita USL, un cercetat penal din ala? Il vroiai pe infractorul de Funar care a furat banii clujenilor la greu la conducerea Clujului?

    Renovarea liniei de tramvai, polivalenta, modernizarea malului somesului, parcuri si multe altele.

  5. boc o furat cel mai mult dintre toti. o umplut buzunarele firmelor portocalii. un jeg mai mare ca el nu exista. de fapt exista, si se numeste basescu :)). si nu is usl-ist, is doar realist

  6. pinobocul si aprostu s-au jucat doar cu telefoanele si cardurile nu au furat nimic:))..linia de tramvai este facuta aiurea, mai mult incurca cu statia aiurea din fata de la teatrul maghiar, doar pdl-ul putea sa faca linia de tramvai si restul de carosabil e jale, polivalenta pentru cine o face? ce echipe pot sa aduca 8000 de oameni la meci??? ce parc a facut ca spatiul verde e tot mai putin in Cluj de cat e pinobocul..vezi doar unirii, eroilor..
    malul somesului e jale din 2 in 2 m s-a furat balustrada de protectie.
    Ce a mai facut bun?

  7. Nu e vina lui Boc ca s-au furat balustradele de pe malul Somesului, e vina cetateanului clujean imbecil si prost crescut. Stii ce le doresc alora de fura de pe domeniul public, sa-si bage tevile alea in cur. U Mobitelco si Jolidon ar fi capabile sa umple o sala de 8000, parerea mea.

    Sala mi se pare o investitie foarte buna, care asemeni stadionului aduc un plus de civilizatie. In plus, polivalenta va putea gazdui si concerte sau alte evenimente. La partea cu piata Unirii sunt de acord cu tine, nici mie nu imi convine ca e atat de gri si betonata.

    Sincer, mie mi-ar fi jena daca as trai intr-un Cluj condus de comunistii si cretinoizii de la PSD Cluj sau idiotii de la PNL Cluj, cele mai jenante partide. Ce vrei, sa-l vezi pe infractorul ala de Funar din nou la primarie? N-o furat nimeni din banii clujenilor cat o furat santajistul de Funar, in frunte cu fiisu si cu gloata lui de pretenasi, unul din ei e marele afacerist de carton Costica Pocol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.