Însemnări

Am testat pentru prima dată o bere de abație (mănăstirească) – Abbaye de Vauclair

Am descoperit recent o bere blondă franțuzească în Lidl, foarte tare, 6.5% alcool, numită Abbaye de Vauclair, sau bere de abație (mănăstirească), care se desface ca o sticlă de vin sau de șampanie. Prima dată când dau peste o asemenea bere care se deschide în acest fel.

La o simplă căutare pe google după bere de abație, căci până acum nu m-am lovit de termenul ăsta și nu știam ce înseamnă, am găsit o informație utilă, bună de cultură generală.

„Berea Manastireasca sau berea de abatie este acea bere care foloseste licenta de producere si comercializare a unei beri produse in vechime in manastirile belgiene. Prin aceasta licenta producatorul se obliga sa respecte reteta si conditiile de fabricatie ale berii originale. Sunt cazuri in care acest proces este supravegheat indeaproape de catre calugarii care produceau acea bere, insa si beri care nu mai se produc in spatele zidurilor unei abatii, deoarece din acestea nu mai exista decat niste ruine

Cu toate aceastea berea manastireasca s-a detasat de restul berilor mai ales prin calitatea superioara a acesteia. Asemeni berii trappist (produsa chiar de calugari), berea manastireasca delimiteaza un segment traditional din varietatea berilor belgiene, insitand mai mult pe conservarea retetei si a conditiilor de fabricare, decat pe un anumit tip sau stil de bere specific. Astfel, sub denumirea de bere manastireasca gasim o varietate de stiluri de bere: blonda,  bruna, dubbel, trippel” – sursa

Nu mă prea dau în vânt după berile astea cu multe grade, dar e băubilă și are un gust puternic. Conține, printre altele, esență de coji de portocale și coriandru, ceea ce nu mă prea încântă, sincer să fiu. Personal, eu prefer berea clasică, simplă, în care simți hameiul adevărat și nu alte arome. De asta sunt împotriva berilor cu frăguțe, lămâie și ce alte prostii mai există pe piață, nu beau așa ceva, iar dacă o fac din greșeală, mi se face rău instant. Decât o bere cu arome mai bine o limonadă rece sau un suc, tot aia e. Dar Abbaye de Vauclair o apreciez pentru că respectă o rețetă tradițională și mă bucur că unii încă mai fabrică asemenea sortimente vechi, ne ajută și pe noi să testăm ce consumau călugării sau iobagii la „o bere cu băieții” în antichitate. Și la fel cum noi astăzi zicem ce gusturi interesante aveau călugării acum câteva secole, peste câteva decenii bune, generațiile din viitor vor zice „ce gusturi ciudate aveau oamenii în 2015” atunci când vor testa o bere cu frăguțe sau cu lămâie.

Trăiască berea adevărată, de hamei și cea nefiltrată!

Nu e recomandat să bei mai mult de două sticle din Abbaye de Vauclair pentru că te amețești foarte repede, iar dacă nu poți duce mult te faci mangă destul de rapid, lucru care nu e deloc indicat, dar așa un pahar, două, după masă, merge de minune, nu mai mult.

abbaye de vauclair beer

abbaye de vauclair

Blogger cu 10 ani vechime, scriu din 2007, am 30 ani, sunt născut și crescut în Cluj-Napoca, oraș pe care nu l-aș părăsi pentru nimic în lume. Ador fotbalul, berea, sportul în general, filmele, serialele și lectura. Activez în industria mass-media locală din 2012, am experiență în SEO/SEM, marketing online, eCommerce, copywriting și publishing.

6 Comments

  • stony sauciuc

    scriu asta in timp ce beau berea despre care se scrie aici, cea de la Lidl. o beau ot a 2-a oara si chiar eram curios de ceva informatii. sunt bautor de bere si chiar imi place si berea de calugari. multam de informatii

    RăspundeRăspunde
  • Dan C. Lungescu

    În general, berile de abație sunt mai tari decât berea de larg consum, au în jur de 7 grade.
    Sortimentele lui Leffe, de pildă, sunt între 6,5 și 9.

    RăspundeRăspunde
  • Gheorghe

    Îmi permit să te corectez: berea nu se face din hamei. E ca si cum ai spune ” ce bună e ciorba de vegeta, sau de sare si piper”
    Berea se face din malț, iar hameiul se adaugă doar pt.aroma sau amăreală.

    P.s. am lucrat intr-o fabrica de bere 15 ani…stiu ce spun!

    RăspundeRăspunde
  • Gigi

    Vreau si eu o bere de abatie,zici ca e la lidl. Baga mereu aceasta bere în magazin? Ca vrea si eu sa achiziționez una sa gust bere cu reteta veche.

    RăspundeRăspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.