Da, m-am hotărât, anul viitor mă gândesc serios să mă apuc și eu, într-un final, de școala de șoferi și, dacă mă ajută bunul Dumnezeu, să îmi iau și o mică mașinuță cu care să mă pot deplasa la nevoie. Pentru că nu vreau să îmi iau permisul de conducere și să îl țin în dulap, ca alții, nu ăsta e scopul lui.

Am 27 ani și încă nu am făcut școala de șoferi. De ce? Pentru că, așa cum am mai scris aici pe blog, nu îmi plac mașinile și nu mă atrage deloc șofatul. Domeniul auto nu este punctul meu forte, nu înțeleg masinile și nu sunt pasiunea mea.

Dar pentru un singur motiv m-aș apuca de școala de șoferi: să nu mai depind de mașina altora când vreau să merg undeva. Dacă am chef să merg până la Oradea într-o zi să beau o cafea, să îmi pun curul în mașină și să mă duc, fără să stau după alții. Dacă vreau să mă duc până la București să beau o bere cu niște bloggeri, să îmi pun curul în mașină și să plec. Dacă vreau să dau o fugă până la Alba-Iulia să vizitez Cetatea aia pe care tot vreau să o vizitez, să o fac, fără să mă rog de alții să mă ducă. Asta e singurul motiv care mă face să mă gândesc la școala de șoferi și la mașină.

De multe ori când am vrut să plec într-un weekend din localitate sau să vizitez ceva, nu am avut cu cine pentru că toți prietenii șoferi pe care îi știu au fost ocupați, iar trenul nu reprezintă deloc o soluție. Pentru mine personal, trenurile românești nu mai există de când am făcut 28 km într-o oră pe drumul Costinești – Constanța anul acesta, fără aer condiționat și cu un miros ucigător de urină care se revărsa în tot compartimentul.

Nu am nevoie de mașină ca să mă duc până la supermarket-ul din cartier care e la 200 metri de casă. Nu am nevoie de mașină să mă duc în Centru ca să beau o cafea pe Eroilor. Nu am nevoie de mașină ca să fac impresie. Am nevoie de mașină ca să nu mai depind de mașina altora când vreau să merg undeva într-un weekend sau în concediu, iar prin undeva mă refer în afara localității sau a țării.

Sunt conștient că mașina implică niște responsabilități și niște cheltuieli în plus, pe care mi le asum.

Mașina trebuie să fie văzută, în general, ca pe o utilitate și ca pe un mijloc de transport util, nu ca pe un lucru cu care să faci impresie și să ai cu ce te lăuda pe facebook.

PS: Nu, nu vreau neapărat Mercedes, am selectat poza de mai sus pentru că nu aveam alta la dispoziție :)

3 comentarii la „Anul viitor e posibil să fac școala de șoferi”
  1. Cica „nu inteleg masinile”. Si dupa aia „să nu mai depind de mașina altora când vreau să merg undeva”. WTF.

  2. @Vicus: Nu înțeleg partea tehnică a mașinilor, dar asta nu înseamnă că nu le apreciez utilitatea. Vreau o mașină ca să nu mai stau după un prieten șofer când vreau să merg undeva, să pot să mă sui eu în mașina mea și să plec.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.