Însemnări

Atmosfera de la Electric Castle se trăiește LIVE

Două zile din patru am fost prezent la castelul Banffy din Bonțida pentru Electric Castle. Două zile în care am luat pulsul și am trăit atmosfera celui mai mare festival din România. Am auzit numai lucruri bune despre festival după primele două ediții și am zis că anul acesta musai să iau parte la el, să mă conving singur ce înseamnă fenomenul Electric Castle.

Duminică, în ultima zi a festivalului, a fost senzație. Vremea excelentă, de vară, a adus câteva zeci de mii de „electrici” pe domeniul Banffy, vreo 28.000 de mii mai exact. Mocirla și noroiul din primele două zile au dispărut pe alocuri și se putea circula în condiții decente, fără a mai fi nevoie de cizme, cu toate că pământul era în continuare moale. Organizatorii au rezolvat problema cu niște nisip, câțiva baloți de fân și câteva tone de pietriș. Bravo pentru asta! Deci se poate! Concertul trupei The Prodigy a fost senzațional, un joc de lumini care pur și simplu ți-a tăiat răsuflarea, iar sonorizarea a fost perfectă, n-avem ce comenta la capitolul ăsta. În viața mea nu am asistat la un concert în aer liber – și au fost câteva de-a lungul ultimilor ani – în care să stau înghesuit mai ceva ca sardele. Nu, nu mă plâng, asta e, un pic de înghesuială n-a omorât pe nimeni, important e că am avut ocazia să văd live o trupă legendară a muzicii electronice cum e Prodigy. Nu sunt eu mare amator al acestui gen muzical, dar apreciez o trupă bună atunci când o văd.

Imediat cum a început show-ul The Prodigy, sute de telefoane mobile s-au ridicat și au început să filmeze, de nu vedeai nimic pe scenă. Asta-i boala concertelor din ziua de azi, că unii nu se pot bucura de muzică și de trupa aia care a venit la ei în oraș dacă nu își scoate telefonul să filmeze. Mă întreb ce fac oamenii ăștia cu filmările făcute cu telefonul de la concerte, mai ales că nu ies cele mai profi video-uri și nu prea le poți folosi undeva? Ba îs mișcate, ba nu se vede clar, ba e nașpa camera. Nu am o problemă cu ideea de a filma la un concert, înțeleg să filmezi o piesă, maxim două, pentru posteritate și ca amintire, dar mi se pare stupid să stai cu telefonul sus tot concertul și să înregistrezi toate piesele. Las-o dracului de treabă, mai gândește-te și la ăia din spatele tău, poate ar vrea și ei să vadă concertul, nu telefonul tău. Iar când filmezi, stai dracului pe loc, nu dansa și filma în același timp că n-ai făcut nimic!

Am rămas plăcut surprins de The Cat Empire și trupa de rock alternativ The Subways – dinamică, energică și care a făcut un show de senzație. Mi-am îmbogățit puțin cultura muzicală cu două trupe pe care n-o să le uit prea curând.

Anul viitor merg iar la Electric Castle și sper să fiu prezent în fiecare zi din festival pentru că e fascinant, e ca o adevărată mini-vacanță de câteva zile în care nu te plictisești, căci organizatorii au avut grijă să le ofere „electricilor” o grămadă de activități care mai de care mai mișto.

Și vă îndemn ca la anul să mergeți și voi, cei care nu ați făcut-o încă din diverse motive, chiar și pentru o zi, să vedeți ce înseamnă un festival adevărat. Să vezi cu ochii tăi, să trăiești atmosfera de acolo pentru câteva ore, să simți vibe-ul electric, toate astea te vor face să te îndrăgostești cu adevărat de festival și să vrei să nu se mai termine. Nu, nu trebuie să fii pasionat de muzică electronică și nu trebuie să cunoști neapărat trupele care urcă pe scene, Electric Caste nu este numai despre muzică, Electric Castle e o stare de spirit.

Nu mai ascultați răutățile pe care le spun haterii și cârcotașii de serviciu fără viață socială despre Electric Castle. Da, sunt și tineri care fumează iarbă și bagă droguri, ca la orice festival sau eveniment în aer liber de altfel, dar a generaliza și a zice că EC e „festival de drogați”, mi se pare o prostie crasă și o stupizenie fără margini.

10 fotografii surprinse de mine care mi-au plăcut din ziua a 4-a a festivalului

Blogger de 14 ani vechime, scriu din 2007, am 32 ani, sunt născut și crescut în Cluj-Napoca, oraș pe care nu l-aș părăsi pentru nimic în lume. Activez în industria mass-media locală din 2012. Co-fondator sportulclujean.ro și clujulpolitic.ro, reporter eClujeanul și foaiatransilvana.ro.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.