banca transilvania open 2013Am devenit amator de tenis recent, de anul trecut chiar, de cand o varicela netrebnica m-a tinut la pat fix in perioada cand in Sala Sporturilor „Horia Demian” Romania invingea Finlanda la Cupa Davis si vroiam atat de mult sa merg sa vad si eu cu ce se mananca sportul asta. Nu m-am putut duce, dar am urmarit turneul la televizor si am devenit atat de fascinat de sportul alb incat am zis ca musai sa fiu prezent si la meciul de Cupa Davis cu Danemarca, desfasurat tot la Cluj. Si am fost. Apoi am continuat sa urmaresc turnee internationale, sa incep sa cunosc jucatori din clasamentul ATP, jucatoare din WTA, sa ma familiarizez cu fenomenul si asa mai departe. Daruirea cu care se joaca, intensitatea, pasiunea, toate acestea sunt caracteristici pe care nu prea le gasesti la alte sporturi. E fain tenisul, elegant, rafinat si nu degeaba e denumit „sport pentru gentlemani”, pentru ca jucatorii se respecta intre ei, spectatorii sunt civilizati, spargatorii de seminte lipsesc si in cele cateva ore cat dureaza un meci treci prin toate starile, de la agonie la extaz si viceversa.

Acestea fiind spuse, vreau sa va semnalez ca luni, 13 mai, debuteaza in orasul nostru primul turneu international de tip Futures gazduit de Winners Tennis Club si dotat cu premii in valoare de 10.000 de dolari. Sambata vor avea loc calificarile, urmand ca luni sa inceapa meciurile de pe tabloul principal.

Turneul Banca Transilvania Open 2013 va avea loc in perioada 13 – 19 mai 2013 pe terenurile bazei Winners si aduce la Cluj-Napoca 100 de jucatori profesionisti din 18 tari, de pe trei continente, care vor oferi publicului clujean amator de tenis un spectacol de calitate pe zgura din Parcul Rozelor.

Favoritul turneului este francezul Florian Reynet (292 ATP), iar din Franta mai vin la Cluj jucatorii Jerome Inzerillo , Martin Vaisse, Romain Arneodo. Din Belgia ii vom vedea la lucru pe Yannik Reuter si Germain Gigounon. Din Polonia pe Marcin Gawron, Andriej Kapas si Piotr Gadomski. Din Austria vor veni Nicolas Reissig si Lucas Jastraunig. Din Monaco vine Benjamin Balleret, din Croația e Kristian Mesaros, din Serbia il vom vedea pe Laslo Djere, din Spania pe Alcaraz Ivorra și lista poate continua și cu reprezentanți ai altor țări, din turneul de calificare, țări precum Muntenegru, Cehia, Germania, Maroc, Chile sau Malaiezia.

Draga clujene, daca poti si esti liber, nu ezita sa treci saptamana viitoare prin Parcul Rozelor sa vezi tenis de calitate pe una dintre cele mai elegante baze de tenis din Transilvania. Iti garantez eu ca daca vezi un singur meci de tenis, asa te prinde microbul asta de n-ai vazut asa ceva.

Urmariti winners-tennis.ro pentru mai multe detalii si informatii despre turneu. Eu o sa mai scriu si cand se apropie evenimentul, ca sa nu uitati si probabil o sa vin si cu o galerie foto faina de acolo, de la fata locului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.