Totu-i straniu, nimic nu mai e cum era, nu mai ai linişte nici în casă, mereu se găseşte cineva să-ţi împărtăşească ceva, are nevoie de ajutor sau vrea pur şi simplu să vorbească cu tine. De ce oare? Pentru că aşa e firea umană, nu are limite.

Te trezeşti dimineaţa devreme dornic să faci ceva bun, gândurile tale îţi sunt brusc întrerupte de telefonul care strigă în continuu, e un prieten care are nevoie de ajutor. Tu ca om de treabă ce eşti dai fuguţa să-l ajuţi, după asta, pe când credeai că ai şi tu puţină linişte la uşă bate cineva, e vecinul de deasupra căruia i s-a spart o ţeavă. Panicat omul te roagă să mergi să opreşti apa de pe coloană, dar nu înainte să mergi la tine să vezi dacă pe tine nu te-a inundat, toate bune şi frumoase, e în ordine, acum caută cheia de la pivniţă, unde-i cheia, nu e cheia. Caută acul în carul cu fân. Într-un final, după ce ai răscolit toată casa, găseşti cheia, era sub pat, foarte bun loc de depozitare. Grăbit, cobori jos şi dai de altă problemă, de unde dracu se închide apa, sunt vreo 5 robinete acolo, care-i ăla bun. Învârţi de unu, urci la vecinu iar să vezi dacă l-ai nimerit, nici vorbă, încă curge, iarăşi mergi înapoi, dai de alt robinet şi iar urci, e bun, apa s-a oprit. S-a rezolvat şi mergi în casă să-ţi reiei porţia de linişte, nu trec 10 minute, iar e cineva la uşă, acelaşi vecin speriat:

– Auzi, nu ai numărul instalatorului?
– Nu
– Da nu şti cine are?
– Nu
– Da nu şti unde-l pot găsi
– Există carte de telefoane
– Mi-o dai puţin şi mie
– Acuma

I-ai dat cartea şi te-ai retras, după 5 minute iar sună la uşă:

– Ţi-am adus cartea, mulţumesc
– N-aveţi pentru ce.
– Salut
– La revedere

–-

După câteva ore, în momentul când redactam ce citeşti tu acum, s-a oprit curentul pentru câteva minute. A urmat o repriză de înjurături de toţi dumnezei şi arhanghelii de pe cer până ce m-am calmat şi m-am bucurat de revenire. Aproape uitasem că wordpress-ul salvează automat odată la câteva secunde.

–-

Pentru persoanele de genul feminin am jocul perfect pentru voi, Desperate Housewives (Neveste disperate), e genul vostru, cu bârfe, shopping şi alte treburi femeieşti.

–-

Căldură mare, moncher. Clujul e sufocat de soare, câţiva bătrâni realizează imposibilul şi se deplasează prin oraş cu viteza melcului turbat şi se plâng după aia că ajung la spital.

Un comentariu la „Când toate o iau razna”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.