Am stat mult sa ma gandesc daca sa scriu sau nu despre verisoarele mele pe blog, dar intr-un final m-am am decis sa las de la mine sa vada si altii ce fel de pramatii de rude am. Pentru ca la ce persoane imi sunt rude, n-am cum sa fiu mandru. Si vorbesc exclusiv de cele din partea tatalui, nu ca celelalte din partea mamei ar fi mai breji.
De 3 saptamani am aflat un lucru care nici prin minte nu mi-ar fi trecut ca s-ar putea intampla cu cineva din familionul meu. Eu am doua verisoare la Botosani pe care nu le cunosc, nu le-am vazut in viata mea, dar stiu de existenta lor, si probabil si ele stiu de existenta lor, ca nu m-au cautat niciodata asta-i alta problema, dar nici eu nu m-am omorat cu firea sa le cunosc. Stiu ca una din ele e de-o varsta cu mine si cealalta a terminat facultatea. Ce am aflat despre ele e de-a dreptul sinistru. Vara-mea, aia mare, s-a insurat cu un arab. Ce sentimente poti avea pentru un araboi, iarasi nu inteleg, dar asta nu e treaba mea, tind sa cred ca e vorba de partea financiara la mijloc. Acum sa trecem la aia mica, studenta fiind, s-a apucat de consumat droguri. Iar tacsu, adica unchiu meu, a platit o groaza de bani ca sa o scape de puscarie, ca era sa intre la mitica din cauza asta. Nici batranul (unchiu) nu e mai breaz, are si el obsesiile lui: banii. In ziua cand a venit la Cluj pentru a-si lua partea ce i se cuvine din vanzarea casei lui bunicu, numai de sanatate nu m-a intrebat, parca n-as fi singurul lui nepot din partea lui frate-so. A luat banii, s-a suit in primul tren cu destinatia Botosani si dus a fost. Aceea a fost ultima data cand l-am vazut. Asta se intampla prin anii 2000-2005, nu mai stiu exact. Cat de tare am vrut sa iau legatura cu ei, sau sa le fac o vizita in vara, pe atat de tare m-am scarbit de ce am auzit de dragele mele verisoare. Acesta a fost primul set de verisoare.
Ai sa razi, dar daca-ti zic ca mai am un set de verisoare din astea bomba, pici in cur. Da, mai am un set de verisoare de care nici sa-mi aduc aminte nu pot, daramite sa mai si vorbesc despre ele. Tot asa, nu le cunosc si nu cred ca ele mai stiu de existenta mea, ultima data cand le-am vazut aveam vreo 14 ani. Sunt 6 la numar cred. Cand a venit una din ele acasa la mine, sa ceara bani de ce altceva, eu aveam vreo 13-14 ani, dar tin minte ca arata ca o curva, jur. Fusta scurta, tocuri, rujata si fardata de numa-numa. Acum cred ca face trotuarul pe undeva. A, din pacate trebuie sa mentionez ca setul acesta de verisoare fac parte din categoria romales, cred ca intelegeti la ce ma refer. Si cred ca se intelege de ce nu vreau sa mai aud de ele.
No cam asta a fost cu acest capitol derizoriu al vietii mele de care nu vreau sa-mi aduc aminte prea curand. Am facut o exceptie scriind despre el pe blog, cu atat o sa raman. Halal rude am, bata-ma norocul!
Nu halal rude… ci halal familie ai ;)
–
Daca sunt romales nu e bine, se pare ca in sange iti curge si tie sange (cat de putin o fi el) de romales autentic.
Mijto
Eu nu sunt. Doamne fereste. Ma sinucid daca se descopera ca am sange din ala.
Unchiu-mio s-a insurat cu o romales din asta si de acolo provin. Taica-mio n-o fost, pot sa bag mana in foc pentru asta.
Atunci m`am mai linistit… :D
Numa’ nu aveai dubii ca as fi din ala… doamne feri, ca dadeam cu lama vertical pe vene.
Ceau ;)
Pentru ca vrem o iarna plina de zambete, ne-am gandit sa lansam campania „Un zambet pentru tine” la nivel national. Planul e sa impartim zambete prin oras si vrem sa fim cat mai multi, pentru cat mai multe clipe de bucurie!
Mai multe detalii despre campanie gasesti aici: http://zambesc.lumebuna.ro/2009/11/campania-nationala-un-zambet-pentru-tine/. Tot aici sunt si niste bannere pe care le-ai putea adauga pe blog-ul tau pentru a le spune si prietenilor tai despre aceasta initiativa. Te asteptam pe 5 decembrie, la ora 14, sa imparti voie buna alaturi de noi.
@Ana, sustinem, sustinem :)
yeah… am si eu o tura de rude d’astea :))