Nu-i mai suport pe ăştia care-i mâncă-n cur să se lege de tot pe unde umblă. Anumiţi oameni care umblă pe stradă nu se pot stăpânii fără să rupă o frunză din gard, fără să deie cu picioru în ceva sau fără să pună „creanga” pe ceva. Parcă e un virus care se răspândeşte rapid şi îi infectează pe toţi.
Îmi aduc aminte că eram într-o zi pe stradă şi în spatele meu un bărbat de vreo 40 de ani se lega de tot pe lângă ce trecea, rupea câte-o frunză din gard odată la 3 metrii şi lovea cu piciorul tot ce avea în faţă. La un moment dat văd în faţa mea o doză de suc aşezată în mijlocul străzii. O ocolesc şi merg frumos mai departe, nu acelaşi lucru face şi bărbatul din spatele meu care i-a prins un şut de s-a dus vreo câţiva metri buni până la picioarele unui grup de bătrâni. Mare greşeală. Nervoşi, bătrânii l-au văzut pe bărbatul care a făcut asta şi au început să sară cu gura pe el, mai că nu-l linşau acolo. „De ce domnule a-ţi făcut asta? / Dacă ne loveaţi în cap / Dacă loveaţi un copil” Şi reproşurile au curs vreo 5 minute la adresa omului care nu a mai avut nimic de zis şi se uita ca mâţa-n calendar cum bătrânii îl critică. Ce tare, dacă l-a mâncat undeva să se lege de doza aia, suportă omule că bătrâni-s în pensie.
Mai, frunze mai rup si eu cand merg si sunt singur pentru ca asa m-am obisnuit. Le rup si apoi le fac bucatele mici. Trebuie sa fac ceva incontinuu!