Presupun că ați auzit cu toții de proiectul Clujul Merită, inițiat de Asociația Cluj Capitală Culturală 2021 pentru a scoate în evidență lucrurile care definesc acest frumos oraș. Și cine poate să spună cel mai bine ce lucruri definesc acest oraș decât cetățenii care trăiesc aici, nu? :)

S-au scris multe despre Cluj prin intermediul acestei campanii și se vor scrie în continuare și mai multe. Dintre mesajele  găsite până acum, enumăr câteva care mi-au atras atenția: Clujul merită iubire, calitate, implicare, atenție, premii, tineri, artă, filme, oameni faini, oameni frumoși ș.a.m.d. Nu am văzut însă pe nimeni să scrie ce am scris eu în fotografia de mai jos, Clujul merită sport. Mai exact, mai multă implicare în sport. Avem nevoie de sport în viața noastră și e de datoria noastră să ne promovăm echipele care ne fac mândrii și sportivii de valoare pe care îi avem. Nu sunt mulți, sunt câțiva, dar aceștia merită mai multă atenție.

Ziceți ce vreți, dar Clujul este un oraș care trăiește, printre altele, și prin SPORT. Iar rezultatele vorbesc de la sine. Avem două echipe de fotbal în prima ligă din România, „U” și CFR, două echipe de baschet masculin în Liga Națională, o echipă de handbal feminin, una de handbal masculin, echipă de volei masculin și feminin. Avem o campioană națională la fotbal feminin, CFF Olimpia Cluj, care ne reprezintă orașul în cea mai titrată competiție intercluburi, UEFA Womens Champions League. Avem o echipă de rugby masculin prezentă în Super Liga Națională și o echipă de rugby feminin. Avem o echipăde fotbal american. Avem o echipă de polo. Avem o echipă de fotbal în sală (futsal). Avem atleți, halterofili, culturiști, tenismeni, boxeri, luptători de MMA, campioane la judo, jucători de tenis de masă plus alte categorii. Orașul acesta a dat lumii foarte mulți sportivi de-a lungul timpului, are o istorie bogată în sport și o cultură sportivă care merită mai multă atenție și mai mult respect din partea tuturor. Cred că, după Capitală, suntem cei mai prezenți în sportul românesc la ora actuală.

Și sper că odată cu startul noului sezon în toate competițiile să văd mai multă implicare și mai mulți clujeni prezenți la Sala Sporturilor „Horia Demian”, în noua Sala Polivalentă de 7.000 de locuri, pe cele două stadioane de fotbal și în Parcul Babes la meciurile de rugby. Biletul la Sala Sporturilor e 5 leuți, în Babeș e 2 lei, iar pe stadion biletele cele mai ieftine sunt între 10-30 lei, nu cred că e o avere și vă puteți lipsi de câțiva lei cel puțin o dată pe săptămână.

Sportul clujean nu înseamnă numai fotbal, iar sportul de sală merită mai multă atenție, atât din partea opiniei publice, a massmediei, precum și a cetățenilor, autorităților locale și județene.

Așa că, dragi clujeni, mai haideți pe la sala sporturilor să descoperiți și frumusețea și altor sporturi, iar dacă nu înțelegeți regulile, nu-i nici o problemă, nimeni nu s-a născut învățat, nici eu nu le-am știut de la bun început, dar am mai întrebat pe unii și pe alții și cu timpul le-am prins.

clujul merita sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.