Am reprezentat Clujul la Wordcamp. De fiecare dată când aleg să mă duc la câte un eveniment din ăsta mai de business ca să zic aşa încerc să rămân cu ceva după el. Adică spus aşa mai pe şleau, să nu fi pierdut timpul degeaba. După acesta pot spune că am rămas cu ceva.
Cristian China-Birta (chinezu) a deschis programul cu prezentarea „WordPress-ul şi urmările lui”, din care am înţeles cât de important e conţinutul pentru un blog şi cum fără aceia mai atehnici, ca el, ca mine şi ca restu care se bazează numai pe conţinut, developerii de wordpress n-au ce lucra. Oricum după părerea mea de ardelean, fiecare îşi are rolul său în online, fără unii nu pot scrie ceilalţi, fără ceilalţi restul nu au ce lucra. Cam asta e.
Andrei Diaconu (ciops) a urmat apoi cu prezentarea despre Mobile web şi WordPress. O prezentare interesantă din care am înţeles ce e esenţial de înţeles, că internetul mobil este tot mai prezent în viaţa oamenilor, de unde rezultă că orice blog trebuie să aibă un plug-in pentru versiunea mobilă. Musai! În curând voi pune câte unul pe toate blogurile mele.
Andrei Boghiu (Etherfast) a vorbit despre 10 sfaturi pentru dezvoltatori, sfaturi mai mult din categoria „aşa nu se face blogging”, presărate pe alocuri cu un pic de ironie. Pentru mine cel puţin, ca om care foloseşte de 3 ani wordpress, nu sunt o noutate sfaturile astea, pentru altul poate da.
Cristi Burcă, aka scribu, a vorbit despre ce va aduce nou WordPress 3.1, plugin-uri, bani din plugin-uri şi altele.
Despre prezentarea lui Todi Pruteanu şi echipa lui de la Microsoft împreună cu Dan Ştefancu, care au vorbit despre minunea asta de Microsoft Azure şi cât de util e el pentru wordpressişti, nu prea am ce să spun. Microsoftiştii au făcut o paralelă între Apache şi IIS, prezentarea în mare a platformei Azure şi câteva cifre care au spus totul despre cât de bine se înţelege minunea asta de platformă cu WordPress.
Stas Suscov a vorbit despre BuddyPress, o platformă educaţională dezvoltată de el şi echipa lui, şi a făcut un pic referire şi la forumul wordpress România aflat în moarte clinică. Ce am înţeles de aici este că BuddyPress are mai multe funcţionalităţi şi se prezintă mult mai bine pentru o platformă educaţională ca şi clasicul Moodle, pe care îl folosim şi noi în Universitatea Tehnică.
Alex Negrea a venit cu o prezentarea foarte bună despre „Plugin-urile WordPress care îţi fac viaţa mai uşoară”. Mi-am şi notat câteva şi am de gând să le folosesc. Alex mi-a deschis orizonul spre câteva plug-in interesante şi utile despre care nu ştiam.
Despre Framework-uri în WordPress, prezentare susţinută de Ciprian Turcu, nu am ce să vă spun pentru că nici eu n-am înţeles prea bine ce fac chestiile astea. Ba, mint, am înţeles ceva, cu framework-uri poţi realiza teme wordpress faine şi plugin-uri utile. Deci tot am rămas cu ceva, şi asta e bine, nu?
Răzvan Gîrmacea a vorbit despre „Comerţu’ pi WordPress” şi a folosit drept exemplu site-ul său de e-commerce, edukid.ro, construit în proporţie de 99,9% pe wordpress. De unde rezultă că, orice se poate face pe wordpress!
O altă prezentare care mi-a plăcut a fost cea a lui Călin Don, WordPress Millionaires. Milionarii internetului care folosesc wordpress ca platformă principală sunt găzduiţi de firma, nu mai ştiu ce firmă. Practic, găzduirea e plătită după accesările site-ului, traficul, nr. de vizitatori, banda folosită. Dacă un site are 1 milion de unici va plăti atâta pentru hosting, dacă are 200 mii unici plăteşte atâţa, ş.a.m.d. Foarte interesant.
Bogomil Shopov, angajat la sediul Mozilla din Bulgaria, membru în Partidul Piraţilor, programator şi multe altele, a a avut o prezentare plină de momente mai funny. Pe lângă „sabotajul” cu proiectorul care se încăpăţâna să nu se întrerupă, Bogo a răsplătit audienţa cu ciocolată şi două sticle de vin, ceea ce mi s-a părut maxim pentru prezentare.
Ne auzim la anul, când poate mă gândesc să bag bmob.ro la WordPress Showcase. Nu ştiu, poate da, poate nu. Mai vedem cum or evolua lucrurile.
Au mai scris şi alţii: WPTuts, Haotik şi Hoinaru.
Felicitări Auraş, Mihai şi restul staff-ului, sponsorilor pentru organizare. Noi ardelenii nu suntem tare pretenţioşi, câteodată, unde ne pui acolo stăm şi nu facem fitze.
[…] Au mai scris despre eveniment Haotik, Hoinaru, Needitat.ro, Paun Eugen, Vasile Manu. […]
Am citit tot ce ai scris aici, de la inceput la capat.
Cu ce am ramas eu din ce ai prezentat? Cu nimic.. :| Sincer pe langa ca nu am inteles nimic, m`a si plictisit articolul :))
No bine si tu amu… iti dai seama ca nu ma asteptam sa pricepi ceva. Cand nu lucrezi cu platforma asta nu stii despre ce-i vorba, e logic, nu?
[…] Matache, Hoinaru, Needitat, WPTuts, eVasile, Chinezu , Scribu si probabil si alti. Trimite si pe twitter Taguri: wordcamp, wordpress […]