Am primit atât de multe amenințări în 8 ani de blogging de nu vă puteți imagina, nici una nu s-a concretizat cu nimic. Dar astăzi am dat curs invitației unui curajos din ăsta de tastatură și m-am întâlnit cu el față în față. Nu știam cine e, că a evitat să se prezinte la telefon, deși l-am rugat în mod repetat să îmi zică cine e și să știu și eu cu cine vorbesc. N-a vrut. Când am văzut că vrea să ne vedem și nu iese din înjurături la adresa mea, i-am zis să vină în Grigorescu, la capăt, lângă Profi, să avem o discuție. Mă așteptam să fie ceva mai făcut, dar când am văzut cine mă înjură recunosc că m-a pufnit puțin râsul. Era un metru și-un șnițel de înalt.
A început să mă sune pe la ora 17 și a trecut direct la amenințări, că dă cu mine de pământ, că îmi bagă pula în gură, cică să vin fix atunci în Piața Unirii să mi-o bage în gură. Zic, frate, dacă ești așa tare, hai în Grigorescu să ne vedem, eu nu pot veni acum în Piața Unirii. De viteji din ăștia îs sătul până peste cap și nu îmi pierd eu timpul ca să mă duc la comandă unde vor niște nimeni. Și o zis că ajunge în 10 minute, o venit în 35.
Am ieșit din Profi cu plasa de cumpărături pentru #celecuvenite de sărbători și am zis să aștept viteazul să vină. Nu obișnuiesc să fug de curajoși. Nu am făcut-o în 8 ani de blogging, în 3 ani de presă și nu o s-o fac acum. Mă întâlnesc cu oricine, oricând, că nu-s nici foarte slab. Și stau, și stau, și aștept, și aștept, trec 30 de minute și într-un final apare și „prințesa”. Vine amenințător spre mine, cu un laptop în brațe, și începe să zică nasoale de mine, că-s nașpa, că-s un nimeni că își bat toți joc de mine, că scrie Times New Roman de mine, că nu mă citește nimeni, că-s un zero barat. Așa, și? Nu știu cum a realizat el că își bat TOȚI joc de mine, dar să trecem peste asta. Omul pur și simplu nu putea să vorbească normal și civilizat, ridicând tonul asupra mea și a încercat să provoace să dau eu primul, apropiindu-se amenințător de mine. L-am rugat frumos să se distanțeze și l-am împins ușor cu mâna. Eram cu un cap mai mare ca el, ca să vă imaginați proporțiile. Puteam să îl culc acolo pe loc, dar n-am făcut-o. Nu știam că respectivul are asemenea excese de violență și e atât de recalcitrant, părea de treabă și refuzam să cred tot ceea ce citisem despre el prin presă, căci eu nu obișnuiesc să îmi fac o imagine despre o persoană pe care nu o cunosc atât de mine. Acum mi-am cam făcut. Și nu una bună. După ce a terminat cu jignirile la adresa mea, îmi zice de vreo câteva ori că mă bate oricând, că dă cu mine de pământ și, înainte să plece, mă ia pe nepregătite și apucă îmi dea o palmă, apoi o ia la fugă ca ultimul laș, fără să se uite înapoi. Bravo, domnule, adevărat curaj. Atât ai putut, o palmă?! Degeaba am încercat să mă duc după el și am strigat după el, că a luat viteză rapid. Vroiam să continuăm discuția „altfel”, dacă așa a început, dar n-am mai avut cu cine. Asta e, mi-a dat o palmă, dar îl avertizez că data viitoare când o să ne mai vedem n-o să mai fiu atât de calm. Eram totuși într-un spațiu public și nu am vrut să creez o scenă, dar faza asta nu o uit. Și eu nu-s genul să stau să încasez. Cred că pulele alea cu care mă amenințase la telefon cu câteva minute și le-a uitat acasă, că n-o mai amintit de ele. Sunt tare curios, oare șefulețul lui ce părere are de comportamentul angajatului său?
În caz că vă întrebați cine e, vă zic doar că e un cunoscut „jurnalist” din Cluj, dar încă mă mai gândesc dacă îi dau numele și îl fac „vedetă” sau nu. Nu de alta, dar cred că am o oarecare notorietate în orașul ăsta și sunt destul de citit, oricum mult mai citit decât el, și cred că articolul ăsta ar face oareșce vâlvă. Poate că unii vă dați seama despre cine e vorba, dar eu nu dau nume, cel puțin nu încă. :))
Îi promit că lucrurile nu rămân așa între noi, pentru înjurăturile alea și pentru palma aia, iar dacă nu vin scuzele din partea lui pentru derapajul ăsta penibil pe care l-a avut, vom avea probleme serioase. Și nu glumesc.
Dacă mă enervez îi distrug toată credibilitatea băiatului ăstuia.
E ultima dată când mai îmi pierd timpul cu penibili din ăștia.
UPDATE: Ok, după ce am fost rugat de mai multă lume, m-am hotârât să-i fac publică identitatea jurnalistului care m-a agresat astăzi în parcare la Profi din Grigorescu, ca să nu fiu acuzat de lipsă de „cojones”. Și oricum, dacă tot zice el că nu mă citește nimeni, că nu mă ia în seamă nici dracu, că-s penibil, că-s vai de capul meu, nu cred că o să-i pese că un „blogger anonim” ca mine a scris despre el, zic și eu. Atât de anonim sunt că-s citit, în medie, de 4-5000 de oameni lunar și vreo 200 pe zi. Dar sunt un nimeni în comparație cu „marele jurnalist”, cel care a avut un bloguleț amărât pe wordpress, că atât și-a permis și el. Ce să-i faci, e greu în presă în ziua de azi, nu-ți permiți nici măcar un .ro sau un .com dintr-un salar de ziarist.
Numele jurnalistului care m-a agresat astăzi este Tiberiu Hrihorciuc, senior editor la Gazeta de Cluj, care s-a enervat tare că am scris la mine pe Facebook despre cum au făcut ei o știre dintr-o urare de „la mulți ani” pentru șeful lui, Liviu Man, care face astăzi 50 ani. Atât de tare încât a încercat să vină la mine cu intimidări din astea de doi lei. N-am nimic cu Man, nici cu ziarul lor, îi respect pentru munca depusă și pentru anchetele tăioase pe care le au uneori, doar că mai și derapează uneori cu articole penibile și „glume” din astea, ca de exemplu asta cu urarea de la mulți ani pentru șefu. Și nu am fost singurul, mulți mi-au dat dreptate.
Cu Hrihorciuc ăsta nu am avut prea multe tangențe, ne-am mai intersectat pe la câteva evenimente și nu știu dacă am schimbat vreo două vorbe în ultimii ani. Nu-l cunosc, eram prieteni pe facebook până astăzi, dar nu știu în ce conjunctură am ajuns să-i dau add și de ce.
Îl anunț public pe Tibike că intimidările astea nu funcționează la mine. Au mai încercat mulți să mă intimeze de la câteva partide din Cluj, dar n-am cedat și nici nu o s-o fac acum.
Hai că l-am făcut celebru și pe ăsta. Să deschidem o bere, zic :)
Hrihonciuc nu prea e jurnalist, dar…in fine.
Eu nu știu ce îi… ceva o fi și el :))
Nu am auzit niciodata de el.
Postarea ta de pe FB e stearsa? De ce?
Bine ca nu l-ai batut, faceai si puscarie. Lasa-l sa traiasca, o sa-si dea seama ca a gresit ca s-a pus cu un blogger din „aia mari”
Nu e ștearsă, nu cred că ne avem noi la prieteni și poate de aia n-o vezi :))
Iar ai comis-o Tembeliciuc! … L-ai temelit si p’asta. Cum dom’le era cu laptopul in brate si te-a luat la bataie. Poi unde e bre mandria de ardelean. Pana mea, trebuia sa-i dai cu toporu’ in cap. Na! Puscarie, dar mandrie frate. Ete na, acu’ te dai lovit pe blog. Dupa razboi multi viteji s’arata :-) :-) :-)
@Leopoldina Balanuta: Nu m-a luat, mă, nimeni la bătaie, oprește-te, a apucat să-mi dea o palmă în timp ce m-a prins pe nepregătite…
Bate-l manule !
Imi place articolul, insa ma deranjeaza libertatea de exprimare a injuraturilor p***. Suna foarte urat! De aceea exista stelute :) Nu sunt jurnalist, dar cred ca asemenea cuvinte nu trebuie sa existe in vocabularul unuia care scrie articole. Sunt alte expresii si apelative care inlocuiesc aceste cuvinte de joasa speta.
@alin: Las selecția naturală să-și facă treaba :)
@Roxi: De obicei mă cenzurez, dar aseară eram cam nervos că am avut de a face cu un șobolan și nu m-am controlat. Nu o să se mai repete. Îmi pare rău :)
E plin internetul de viteji dinastia. Eu nici nu le dau importanta fiindca nu merita.
Probabil ca cel mai bine era sa-l lasi sa latre in continuare si sa nu-ti prinzi mintea cu el.
@Malin:
Încerc să evit să-mi pun mintea cu șobolani din ăștia gen Hrihorciuc, care ajung în presă pe pile și pe lins diverse cururi.