De ce „nu cred” în proiectul Roșia Montana?

Proiectul Roșia Montana a devenit un adevărat măr al discordiei. Pe de o parte sunt activiștii alcoolici pe care-i interesează numărul de beri băute decât situația actuală de acolo, iar pe de alta sunt localnicii de acolo, care sunt împărțiți și ei în două tabere: cei care își doresc ca proiectul ăsta să prindă contur și cei care nu își doresc (pentru că e evident că trebuie să existe și oameni care nu vor să li se distrugă zona).

Știu ce am scris în titlu, de asta am și pus ghilimele pentru că există și părți bune ale acestui proiect cu care sunt de acord, iar realitatea e că eu chiar nu sunt împotriva proiectului (nu m-a plătit nimeni să spun asta, terminați cu imbecilitatea asta. eu sunt realist și încerc să văd lucrurile din ambele unghiuri), nu sunt împotriva nici unui proiect care vizează dezvoltarea unei zone de patrimoniu și a țării (chiar dacă sunt un pic sceptic cu privire la ce beneficii există pentru țară de pe urma acestui proiect, eu tot cred în el). Un singur lucru mă deranjează – nu vreau să văd/aud că se folosesc cianuri la exploatoare. E singurul lucru care mă nemulțumește (și cred că pe majoritatea dintre sceptici) la acest proiect. Dacă există o modalitate prin care se pot realiza exploatările fără să se ajungă la folosirea cianurilor, din punctul meu de vedere, proiectul are undă verde și nu mai am nimic de obiectat.

Eu sunt un om care își respectă bucată de iarbă pe care trăiește, ca să zic așa, îmi place natura foarte mult și vreau să am cât mult verde în jurul meu și mă enervez la culme când văd tot felul de imbecili care nu cunosc sensul cuvintelor coș de gunoi. De fiecare dată sunt aproape de a izbucni și mă calmez cu greu să nu mă răstesc la câte unul/una pe care îl/o prind că lasă chiștocul de țigară sau un ambalaj pe jos. Mamă, mamă ce i-aș bate obrazul de rușine, așa, în văzul tuturor. Cianura, indiferent sub ce denumiri e cunoscută și chiar dacă compania declară sus și tare că nu o vor folosi, e singurul lucru care mă face contra acestui proiect de la Roșia Montana. Dacă îmi demonstrează cineva că există o modalitate de exploatoare care nu implică cianuri, nu mai am nimic de spus. Știți și voi ce reacții are cianura asupra solului, nu insist.

Bine, nu-mi convine nici faptul că am ajuns să ne vindem bunătate de zonă de patrimoniu și bogățiile patriei unor străini, dar nu mai contează ce cred eu acum. Faptul s-a consumat după 89. Suntem o țară atâta de imbecilă încât ne-am vândut bogățiile patriei străinilor, și nu e de azi pe mâine chestia asta, e de pe vremea când au început privatizările (vă recomand documentarul acesta despre domeniul ăsta), iar toate fabriciile au ajuns acum în paragină la mariginea orașelor (dacă n-ați trecut pe la marginea Brașovului și chiar în Cluj să vedeți cum stau fostele uzine ar fi cazul să o faceți, v-ați întrista nu altceva!).

Să nu ne furăm singuri căciula, există și părți bune și părți rele la un asemenea proiect. Din păcate unii le văd numai pe alea rele și alții doar pe alea bune, eu încerc să le văd pe amândouă că așa mi se pare mie corect.