Din Romania

De ce nu există presă independentă dedicată 100% Bucureştiului?

M-am întors astăzi de la Bucureşti şi pe drum mă gândeam la un singur lucru: presa şi cât de praf e industria mass-mediei în Capitală. Eu trăiesc şi respir presă zilnic. Non-Stop. Zi şi noapte. Sunt conectat în permanenţă la fluxurile de ştiri şi verific din 10 în 10 minute ce s-a mai întâmplat. Mă trezesc noaptea ca un nebun să îmi notez o idee de ştire. Dau telefoane dimineaţă ca să aflu informaţii. Da, ştiu, sunt obsedat, asta e, îmi asum. Fiecare cu nebunia lui, zic :))

După două zile petrecute în Capitală am ajuns la concluzia că aici nu există presă dedicată 100% oraşului. Nu există nicio publicaţie care să fie preocupată exclusiv de interesele reale ale cetăţenilor de aici şi să scrie despre adevăratele probleme ale bucureştenilor, cu o excepţie totuşi: b365.ro, lor nu am ce să le reproşez, îşi fac treaba foarte bine şi mai scriu şi despre ce se mai întâmplă prin „Micul Paris” al României. Nu am eu prea multe motive să vin la Capitală, dar de fiecare dată când sunt nevoit să o fac din raţiuni de business şi chestiuni personale ajung la concluzia asta. Iar asta mă pune pe gânduri foarte mult.

Eu, ca om cu 6 ani de experienţă în presa locală din Cluj-Napoca, în 2 zile am reuşit să aflu zeci de subiecte şi ponturi, idei, am vorbit cu mulţi oameni şi am aflat multe lucruri şi poveşti, pe care nu le-am prea văzut relatate în nicio publicaţie. Desigur, eu nu fac presă în Capitală, dar ca un defect profesional am mai aflat şi eu unele lucruri. Şi am stat doar 2 zile şi un pic. Dacă stăteam o săptămână poate că aflam şi mai multe. Pentru că eu iubesc la nebunie presa şi sunt dispus la efort maxim pentru ea. Dumnezeu şi cei care mă cunosc îmi sunt martori cât am bătut Clujul în lung şi-n lat în 6 ani şi aş putea face la fel şi la Bucureşti. Nu mă sperie mărimea urbei, nu mi-e frică de nimeni, nu cedez presiunilor şi ameninţărilor venite din diverse părţi, iar cu energia stau foarte bine. Când faci ceea ce îţi place nu mai ţi cont de greutăţi şi oboseală, pur şi simplu o faci cu zâmbetul pe buze şi te culci cu satisfacţia că ai făcut ceva bun pentru societate. Pentru că presa nu poate fi făcută fără dedicare şi pasiune.

Publicaţiile care au redacţiile în Bucureşti sunt mai mult naţionale, preocupate numai de politică, de cracii vreunei vedete insipide, de cine cu cine s-a mai combinat şi de subiectele naţionale fierbinţi, puţini sunt cei care mai fac muncă de teren clasică şi bat urbea la pas în căutare de subiecte, nimeni nu scrie despre problemele reale ale Bucureştiului, despre străzi neasfaltate, despre parcări haotice, despre mizerie, despre lipsa de viziune a celor care se află la butoane, despre clădiri istorice lăsate în paragină, despre cât de prost e administrat tot oraşul, despre mafia taximetriei, despre cluburile din Centrul Vechi. Sectorul 1 e dezastru, cad clădirile în capul trecătorilor, linia de tramvai e praf şi pulbere, tramvaiele şi autobuzele sunt antice şi de demult, nu s-a mai investit cred că de pe vremea lui Bucur, aurolacii, boschetarii şi curvele fac show în fiecare seară în faţă la Gara de Nord (asta am văzut cu ochii mei în noaptea de joi spre vineri când am ajuns), am aflat şi cum poliţiştii închid ochii şi sunt mână-n mână cu diverşi „băieţi deştepţi”, nimeni nu scrie nimic despre taximetriştii agresivi şi ţărănoii care se cred la raliuri prin Bucureşti continuă să profeseze pentru că nimeni nu îi trage la răspundere. De ce se întâmplă toate astea? În primul rând pentru că nu există o administraţie profesionistă care să găsească soluții pentru astfel de situații şi în al doilea rând pentru că nu există o presă care să scrie despre toate astea şi să creeze un buzz în spaţiul public pentru a se schimba lucrurile.

Din primăriile de sector şi PMB se şifonează bani publici într-o veselie, firmele de casă şi de partid trăiesc bine mersi din contracte acordate preferenţial şi nimeni nu îi ia la întrebări, nimeni nu scrie despre asta.

Serios, chiar trebuie să vin eu de la Cluj, un neica nimeni pentru marii patroni de presă, ca să spun şi scriu toate astea?

Unde e presa independentă din Bucureşti? Mai există?

Blogger cu 10 ani vechime, scriu din 2007, am 30 ani, sunt născut și crescut în Cluj-Napoca, oraș pe care nu l-aș părăsi pentru nimic în lume. Ador fotbalul, berea, sportul în general, filmele, serialele și lectura. Activez în industria mass-media locală din 2012, am experiență în SEO/SEM, marketing online, eCommerce, copywriting și publishing.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.