De ce regret că n-am rămas anonim?

Până prin 2008 am fost un ilustru anonim pe internet, aşa ca mulţi comentatori de bloguri şi cititori de libertatea, nu mi-am expus numele şi pozele absolut pe nicăieri. Am rămas în umbră, şi mi-a fost bine aşa multă vreme. Tot ce aveam în materie de poze uploadate erau în format mic sau foarte învechite, aşa că nu-mi făceam griji că cineva m-ar putea recunoaşte pe stradă, mai ales că eram şi sub un nickname. Eram foarte sceptic şi nu eram unul din cei care să fie de acord cu publicarea pozelor personale pe internet. Am avut grijă să nu mă expun prea mult, dar de prin 2009 am schimbat foaia. Am început să scot mai mult capul din abisul anonimatului, să-mi afişez mufarina şi să defilez cu numele meu din buletin prin www. Am zis, ce naiba, n-am nimic de pierdut dacă folosesc numele meu adevărat şi plus de asta, dacă nu-mi folosesc numele şi adevăratul chip probabil se va credea că mi-i ruşine de cum arăt ori cum mă cheamă. Ceea ce e total eronat. Cum m-a dat Domnu’ aşa sunt, de ce să încerc să par cine nu sunt?! Aşa că, pe orice pagina de net unde se cere înregistrare îmi folosesc adevărata identitate (facebook, twitter şi alte reţele sociale). Aici am luat în calcul şi creşterea brandului personal. Odată cu ieşirea din anonimat am început să dau curs invitaţiilor la blogmeet-uri, unde am întâlnit oameni faini şi deschişi care pot fi oricând o companie plăcută, lucru care m-a ajutat să privesc dincolo de graniţele netului şi să exclam cu tărie: chiar există viaţă în afara internetului.

Totuşi am început să am o urmă de regret din cauza asta. Uneori nu sunt absolut convins că am făcut alegerea cea mai bună când am iesit de sub mantia anonimatului şi m-am expus public într-un mediu la care au acces milioane de oameni. Dacă aş fi rămas anonim, nimeni nu ar fi ştiut cine sunt şi cum arăt. Riscul să fiu înjurat sau luat la mişto era mai mic, aproape inexistent, nu ca şi acum când 1 din 10 persoane care intră pe blog nu e sănătos dacă nu mă ia la mişto sau nu mă înjură. Anonimul de internet nu are de ce să-şi facă griji când merge pe stradă, nu-l cunoaşte nimeni şi nu ştie nimeni că el scrie pe gigipistolaru.ro sau că lasă comentarii pe libertatea. Dacă aş fi rămas anonim nu trebuia să am grijă ce scriu pe blog fiindcă s-ar putea să citească ceva cunoscuţi de-ai mei. Puteam fi mai acid în unele articole. M-ar fi durut la doi metri în spate despre ce cred unii legat de blogul meu şi de presupunerile pe care le fac la adresa mea. Pe scurt, n-aş avea grija zilei de mâine, când trebuie să te gândeşti: mă, dacă scriu asta, cineva s-ar putea să se supere; dacă scriu asta nu o să-i placă lui Gogu; dacă scriu asta, nu-i va plăcea Biancăi, ş.a.m.d.

Ia ziceţi-mi voi, cum credeţi că e mai bine, să fi anonim sau să defilezi în online cu adevărata ta identitate? Şi aici mă refer la poze, nume şi tot tacâmul?