Din Romania

De ce se îneacă oamenii la mare?

De prostalăi, ăsta e răspusul potrivit la această întrebare aparent banală. Pentru că toţi ăştia care îşi încheie concediul subit pe patul unui spital sau, mai rău, la morgă s-au crezut mai tari decât Michael Phelps şi au avut impresia că dacă ştiu să dea un pic din membrele superioare şi inferioare şi reuşesc să se menţină la suprafaţă fără să se ducă la fund ca bolovanul asta înseamnă că sunt mari înotători şi pot ajunge direct în Turcia. Şi după ce le trece apa peste „inteligenţă” le vine mintea la cap şi realizează că nu-i tocmai uşor să înoţi şi să faci faţă în lupta cu marea, iar când nu mai atingi fundul mării parcă nu mai e aşa distractiv. Şi apoi intervine panica şi stresul că nu mai pot ajunge la mal, îi prinde un curent şi îi duce în larg, îi mai prinde şi un cârcel la picior şi cam acela e momentul când trebuie să înceapă să îşi spună ultimele rugăciuni căci asta înseamnă adio viaţă.

 

Sunt 5 ani consecutivi de când mă duc la mare, în aceeaşi staţiune dragă sufletului meu, Costineşti, şi de fiecare dată când am intrat în apă nu am trecut de geamandură şi am rămas acolo unde simţeam pământul, nu de alta, dar nu sunt tocmai campion olimpic la înot şi nici nu vreau să-mi risc viaţa pentru că e prea frumoasă ca să mor de tânăr. Dar unora, aparent, nu le place.

 

Iubesc marea mai presus decât muntele, iubesc senzaţia pe care o ai când te arunci în valurile mării într-o zi toridă, iubesc să o privesc şi să ascult sunetul magic al valurilor care se lovesc de ţărm, dar iubesc totodată şi viaţa, suficient de mult încât să realizez că sunt totuşi un om simplu şi nu un android şi procesorul meu intern nu poate duce mult, aşa că prefer să nu mă aventurez în largul mării mai departe de geamandură, care nu a fost pusă acolo doar pentru că cineva nu a avut ce să facă cu ea, ci a fost pusă să te avertizeze că nu-i pont să mergi mai departe că mori. Şi să ştiţi că salvamarii aceia nu stau acolo sus să se bronzeze şi nu ridică steagul roşu pentru că se plictisesc şi nu au ce face, ci îl ridică să te avertizeze că nu-i pont să faci baie în mare în momentul acela că rişti să mori. Personal, eu îmi cunosc limitele, ştiu cât pot duce şi sunt perfect conştient că nu-i de joacă cu marea. Au murit înotători profesionişti, cu ani grei de experienţă în spate, dar cu marea şi curenţii ei nu ai cum să te pui că pierzi din start, indiferent de cât de bine crezi că ştii să înoţi.

 

Bine, trebuie sa recunoscut ca m-am crezut şi eu viteaz într-un an când am făcut o baie în mare la răsărit, cu un pahar de Cuba Libre în mână, asta e, când îţi place să trăieşti viaţa la maximum mai faci şi nebunii din astea, dar slavă Domnului că nu am suferit un şoc hipotermic şi am scăpat cu bine, ceea ce mă face să-i mulţumesc bunului Dumnezeu că nu m-a chemat la el mai repede.

 

Fiţi responsabili când mergeţi la mare! Ţineţi cont de sfaturile salvamarilor, ascultaţi de ei când vă fluieră şi nu treceţi de geamandură că veţi muri, sau dacă vreţi să vă încheiaţi socotelile cu viaţa, mergeţi înainte. Nu vă mai credeţi viteji că nu sunteţi!

Blogger cu 10 ani vechime, scriu din 2007, am 30 ani, sunt născut și crescut în Cluj-Napoca, oraș pe care nu l-aș părăsi pentru nimic în lume. Ador fotbalul, berea, sportul în general, filmele, serialele și lectura. Activez în industria mass-media locală din 2012, am experiență în SEO/SEM, marketing online, eCommerce, copywriting și publishing.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.