Dezinteresul elevului român

Una dintre cele mai grave probleme ale învăţământului autohton, pe langă informaţia multă, structurată prost, profesori slab pregătiţi care nu se aliniază vremurilor de astăzi, incompetenţa unui minister care aberează cu stil şi vorbeşte baliverne, este faptul că elevul român nu se străduieşte destul. Ok, înţeleg că nu te-ai născut vreo eminenţă cenuşie, nu ţi-a dat Dumnezeu un IQ mai mare decât numărul de la pantofi, nimeni nu are pretenţia de la tine să le ştii pe toate şi să excelezi în toate domeniile, dar măcar străduieşte-te să faci ceva bine.

Nu-ți cere nimeni să ajungi un elev de nota zece, să participi la olimpiade și să aduci diplome cu sacul, dar un pic de strădanie n-ar strica din partea ta, să demonstrezi că vrei să obții niște rezultate bune, să arăți că dorești ceva de la viață, ori atitudinea tinerilor din ziua de azi se învarte în jurului lui „las-o mă că merge așa…”. Nici mie nu mi-a plăcut matematica, fizica și chimia, au fost materiile pe care le-am urat cel mai tare, dar m-am străduit să le învăț și să iau note de trecere. Am tras de mine, m-am chinuit și am reușit. Nu a fost ușor, îi drept, nici să te caci nu-i ușor, dar trebuie să te străduiești să o faci și pe asta, pentru că așa-i sistemul, bun, rău, trebuie să trăim cu el.

Elevul roman este dezinteresat total de tot ce înseamnă sistem educațianal, cultură generală, literatură, știință, etc. Nu toți, majoritatea dintre ei, nu generalizăm. Rar auzi cate un tanăr dornic și interesat de ceva ce ține de cultură generală. Mie unul mi-a plăcut geografia foarte mult și am fost interesat să învăț mai multe despre țara mea, despre Europa, lume. Și la istorie veneam cu mare plăcere chiar dacă nu mi-a plăcut să memorez ani și războaie, dar eram fascinat să descopăr trecutul. Am fost interesant, curios să învăț lucruri noi. Unii tineri nici măcar curioși nu mai sunt.

Ce-i de făcut?