Domnişoară, înjuratul nu te face sexy

Vorbeam deunăzi cu un amic la o bere despre gagicile care au limbaj mai colorat, genul de femei care au un vocabular de înjurături extrem de bogat, motiv pentru care am zis că trebuie să scriu asta că îmi stătea în minte de ceva vreme subiectul. Mie unul nu-mi place deloc să aud o tipă înjurând non-stop. Şi nu mă refer la înjurături dintr-acelea simple şi banale, gen „băga-mi-aş picioarele” sau „să te ia dracu”, astea sunt uzuale şi nevinovate, mă refer la înjurături din alea grele cu organe şi sfinţi. Înţeleg să înjuri o dată, înţeleg să o faci de două ori, oameni suntem, tuturor ne mai sare ţandăra din când în când şi mai scăpăm câte un porumbel, dar când ajungi să foloseşti, ca femeie, o înjurătură pe post de semn de punctaţie şi tot la două cuvinte să bagi o înjurătură parcă nu mai e aşa amuzant şi nici prea plăcut pentru cei din jur. Dap, există şi astfel de duduiţe. 

Şi eu mai înjur din când în când, dar am întâlnit la viaţa mea gagici care aveau un arsenal de înjurături la activ de m-am şocat. 

Aşa că, nu pot fără să spun asta, dragelor, înjuratul nu vă face nici mai sexy, nici mai frumoase, nici mai atractive, nici mai inteligente, vă face doar mai triste. Serios, o femeie care se respectă trebuie să aibă un limbaj civilizat şi decent, nu unul de mahala. O tânără cu aspiraţii înalte care îşi doreşte o carieră fulminantă nu poate avea un limbaj ca la uşa cortului, indiferent unde se află.

Din punctul meu de vedere, unei doamne sau domnişoare îi stă foarte urât înjurând, mai ales când se foloseşte în mod frecvent de anumite organe când poartă o conversaţie. Not good, not good at all. 

Ca o concluzie scurtă de final, fetelor, dacă vă respectaţi în primul rând pe voi, lăsaţi înjurăturile pentru bărbaţi, vouă nu vă stă bine deloc.

Foto © europosters.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.