La fel cum fără manele nunţile ar fi mai plicticoase. E cam acelaşi lucru.

Sunt trei ani de când mă dau blogger şi aproape şasă de când mă pot numi un locatar web 2.0. De fiecare dată când mă gândesc la treaba asta am impresia că a trecut o eternitate, că sunt de-o viaţă pe internet. Am acumulat destulă experienţă în online, am trecut demult de faza hi5 şi pe messenger mai stau când îmi aduc aminte că am şi acolo cont. De când am început să investesc nişte bani în online am avut destule aventuri cu găzduirea web. Bine, dacă ar fi să fim sinceri până la capăt, aventurile la găzduit nu sunt nici un sfert din aventurile la agăţat ori cele amoroase din trecutul meu extrem de tumultuos, dar despre astea cu altă ocazie. Acum încerc să selectez una din aventurile pe care le-am avut cu găzduirea. Şi mi-e foarte greu să fac asta fiindcă or fost al dracului de multe. Aşa să vă gândiţi, dacă eu n-am schimbat la platforme de hosting gratuit în decursul a trei ani de existenţă online atunci nu ştiu zău cine a făcut-o. Într-una din săptămâni a fost ziua şi platforma, într-o lună m-am înregistrat pe 15 site-uri de hosting free. Nu cred că este host pe care să nu-l fi încercat. Am fost foarte pasionat într-o vreme, ca să nu-i zic obsedat, aşa urăsc cuvântul ăsta, şi lansam câte un site pe zi. Între timp m-am liniştit de când am început să scot bani pentru găzduire.

Cum la început nu mi-am permis să scot bani din buzunar şi să-i investesc în online din motive lesne de înţeles, chiar dacă aveam har Domnului multe idei pentru diverse site-uri, şi încă mai am, am luat la rând toate platformele care ofereau hosting free, doar-doar oi găsi unul care să fie bun. Să găseşti un host ieftin şi bun în ziua de azi e ca şi cum ai găsi o femeie care să urască shopping-ul şi telenovelele, dacă înţelegeţi aluzia.

Am lipsit chiar şi o zi de la şcoală, pe când eram în liceu, din cauza că o mizerie de host din ăsta moca refuza să-mi dea baza de date de la un site. Am petrecut o zi întreagă încercând să dau export la baza de date, am trimis zeci de mailuri în acea zi administratorilor. Nu mi-au răspuns decât a doua zi. Orele treceau şi eu tot acasă eram, încercând să dibuiesc singur problema. La un moment dat am zis că-mi bag p… în ea de bază de date şi iau site-ul de la capăt, pe alt host. Aşa am şi făcut. Problema următoare era ce host să aleg de data aceasta, alternative mai aveam puţine. Am ales o platformă de găzduire gratuită nemţească, nu-i mai ştiu numele dar a mers brici în primele luni, fără întrerupere. M-am folosit de ea aproape 3 luni până a început să dea rateuri şi am schimbat-o.

Dacă aveţi de gând să vă faceţi site în viitorul apropiat nu vă încurcaţi cu host-uri gratuite. Mai bine daţi un ban pentru unul plătit şi nu o să aveţi probleme cu el. Decât să staţi tot timpul cu gândul că oricând vă poate pica site-ul, mai bine staţi confortabil în fotoliu urmărindu-vă traficul.

Prin acest articol particip la concursul „Aventuri la găzduit”. Detalii pe blogul Top Level Hosting.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.