Frânturi dintr-un univers paralel

– Ţi-am zis să ne grăbim, dar tu nu, că-ţi arde de prostii. Uite, acum vine poliţia, îmi spui şi mie cum scăpăm de aici?
– Stai liniştit, ieşim pe uşa din spate şi ne facem nevăzuţi, ca-ntotdeauna. Ai încredere în mine, la fel cum ai avut şi în Barcelona.
– În Barcelona a fost noroc chior, aici suntem în Berlin, dacă ne prind nemţii am pus-o, cu ăştia nu-i de joacă…
– Hai, ia sacii ăia doi, eu îi iau pe ăştia doi şi să o ştergem de aici.

Peste două ore.

– Ţi-am zis, frate, că scăpăm cu bine şi din asta? Nu mai crezut, aşa-i?
– Normal că nu te-am crezut, tu eşti nebun, ţie îţi ardea s-o combini pe bruneta aia de la ghişeu, care aproape că făcea pe ea de frică când îi treceai pistolul prin faţă… era cât pe aici să o mierlim iar din cauza ta.
– Ce să fac, frate, dacă sunt mort după femei, cum văd câte una, nu mai pot să judec normal. Dar hai că am scăpat, ia zi, când e următoarea spargere şi unde?
– Următoarea e la o bancă în Suedia, nu ştiu acum cum se numeşte, dar abia peste vreo două luni, că trebuie să mă relaxez şi eu niţel. Mâine iau avionul spre Maldives. Tu vezi-ţi de viaţă, relaxează-te şi tu, că te caut eu când urmează să dăm lovitura. Până atunci, ţine capul jos şi nu ieşi prea mult în evidenţă.
– Am înţeles. Hai că ne vedem peste două luni. Plec şi eu în Bora-Bora, am auzit că-i mai linişte în perioada asta a anului.

Peste 4 luni.

– Ceva îmi spune că nu a fost o idee bună să dăm lovitura aia de la banca aia din Suedia când la restaurantul de lângă era reuniunea agenţilor FBI…
– Zău, zi să mori tu!, ce te-a făcut să tragi concluzia asta? Hainele astea portocalii pe care le avem pe noi acum sau mâncarea asta jenantă pe care o servim alături de alţi indivizi ajunşi aici pentru fapte de bune purtare? Suntem într-o închisoare de maxima siguranţă din Mexic, normal că n-a fost o idee bună, dar aşa e când am avut încredere în tine. Ştiam eu că dacă mă iau după tine tot timpul, nu voi ajunge bine şi într-o zi o s-o mierlesc. Poftim, am dat lovitura la banca aia cu „vreo 100 de moşi foşti agenţi FBI şi toţi trecuţi de 50 ani”. Uite unde ne-a adus, geniule!
– …
– A fost ultima lovitură pe care am dat-o cu tine. Când ieşim de aici, vreau să uiţi de existenţa mea. Eşti pe cont propriu.