În fiecare an în această perioadă, cu 2-3 săptămâni înainte de Crăciun, într-un cartier din municipiul Cluj-Napoca, se dă o luptă aprigă între vecini. E cea mai importantă competiţie la care se adună cei mai bravi şi mai curajoşi riverani, adunaţi din 6 blocuri de pe malul Someşului. Toţi se antrenează din greu pe tot parcursul anului pentru a fi pregătiţi de marele eveniment. Nu există abandon, nu există renunţare, există doar forţă şi dăruire. Marele premiu în toată povestea asta, onorariul pe care-l primeşte cel care rezistă cel mai mult în luptă este respectul unei întregi comunităţi. Câştigătorul desemnat de Asociaţia Gospodinelor din România primeşte brăţara campionilor pe care trebuie să o poarte cu mândrie de fiecare dată când iese din casă, să-l observe vecinii şi restul comunităţii şi să-i motiveze să dea totul anul viitor, la fel cum îşi poartă primarul panglica la fiecare tăiere de moţ, pardon inaugurare.
Nici un brav cavaler nu se compară cu cel mai aprig concurent, campionul absolut, un tânăr vânjos cunoscut printre înţelepţii comunităţii drept cel care va duce tradiţia mai departe.
Pe câmpul de bătălie n-are mamă, n-are tată, loveşte precum lovea Mircea la răzeşii lui Baiazid, mânuieşte arma precum mânuia Ştefan cel Mare sabia pe câmpul de bătălie. E el, Unicul, eroul gospodinelor.
Pe un frig de minus câteva grade sub zero şi o ninsoare serioasă, temerarul nostru îşi ia inima-n dinţi şi iese la luptă. Îşi întinde prada pe zăpadă şi începe s-o lovească cu bestialitate, ca şi cum n-ar fi existat ziua de mâine. Privirile vecinilor îngroziţi aflaţi la fereastră nu-l opresc, ba mai mult îi dau curaj. Ura cu care loveşte se înteţeşte, la fel şi vântul de afară. Sudoarea care se scurge pe fruntea lui îngheaţă la impactul cu zăpada. Dar nu renunţă. Nici măcar când atrage privirile uşor indecente a două domnişoare drăguţe care, aflate la plimbarea de seară, s-au văzut nevoite să asiste la această desfăşurare de forţe aplicată live de eroul nostru. Pe chipul lor se vedea clar că erau impresionate, iar dacă puteai citi gândurile probabil că auzeai ceva de genul: „Mamă, oare ăsta îi la fel de bun în pat precum loveşte?” sau „ce forţă, ce bicepşi, ce pregătire fizică, ce bărbăt?”.
Toate gospodinele aflate la fereastră îi urmăreau fiecare mişcare rugându-se la Cel de sus să-i dea domnului fiicei/nepoatei ei un soţ ca eroul nostru.
Pe cât de muncitor pare pe atât de misterios este. Eroului nimeni nu îi ştie adevărata identitate, nimeni nu ştie cine este sau unde stă. Când pleacă cu prada de pe câmpul de bătălie dispare în neant, se evaporă subit. Gurile rele zic că ar avea puteri paranormale.
Asociaţia Covoarelor din România încearcă de ani buni pentru a-l atrage ca membru, dar s-a lovit de fiecare de un refuz. Nici măcar postul de preşedinte al asociaţiei plus un salar cu câteva zerouri în euro nu i-a convenit. Nicio bucurie nu-i mai mare decât bucuria de a fi un freelancer al covoarelor.