Rubrica de interviuri continuă astăzi cu un tânăr de 19 ani din Lugoj, care în timpul liber se ocupă, printre altele, şi de blog, dar contribuie şi la dezvoltarea unui ziar. Când nu stă în faţa calculatorului, îl găseşti studiind pentru cele două facultăţi pe care le face şi se declară fan al emisiunii lui Mihai Gâdea, Sinteza Zilei. Fie vorba între noi, Gabriel e primul care îmi recunoaşte că urmăreşte emisiunea asta pe care eu, sincer, nu pot să o sufăr dintre toate producţiile televizate care există la noi. Oricum, fiecare cu gusturile lui. Vă invit să-l descoperim împreună pe bloggerul Gabriel Iosa, care întreţine atmosfera pe iosazaur.com.

1. Salut. În primul rând să facem o scurtă prezentare. Tu mă cunoşti pe mine, dar eu nu te cunosc pe tine. Fă-mi un scurt rezumat de două-trei rânduri despre tine: cine şi de unde eşti, câţi ani ai, cu ce te ocupi în afara blogului?

Saltut. Tehnic şi eu te cunosc la fel de puţin, că în afară de blog nu ştiu ce faci. Sunt Gabriel din Lugoj, am 19 ani cu bucurie şi mă ocup cu trăitul în afara blogului. Mănânc, beau, stau, mă plimb şi în timpul care a mai rămas, puţin de altfel, scriu la un ziar, fac două facultăţi şi mă uit la Gâdea în fiecare seară, în loc de rugăciunea de noapte bună.

2. De când ai blog şi ce te-a atras în această minunată lume a blogging-ului? Ce te ţine aici, ca să zic aşa, în blogosferă?

Nu e prea minunată. De fapt, cu cât o descopăr mai mult, cu atât e mai greţoasă. Toţi cretinii se cred mari bloggeri când în realitatea au articole de 3 rânduri despre nimic. Aici mă ţin prietenii şi oamenii care mă citesc, dar să vedem, că poate nu mă mai ţin nici ei. E plătit interviul ăsta? Că am de plătit hostingul…

3. Ce planuri ai de viitor ai strict dpdv al blogging-ului?

Vreau să scriu cât mai bine, să fac şi câteva videoclipuri bune (vloguri) şi să arăt cât mai multor bloggeri de top că sunt de fapt coaieless.

4. Văd că te reprezinţi în online printr-un dinozaur, iar asta a fost şi motivul principal pentru care am hotărât să îţi iau acest interviu, pentru că mi se pare interesantă identitatea blogului tău. De ce dinozarul şi nu altceva, te reprezintă? Ce te-a făcut să alegi un asemenea brand, ca să zic aşa?

N-am pierdut nici un pariu, dacă asta e ideea. În liceu am purtat multă vreme porecla asta, Iosazaur, pentru că sunt mai solid aşa. Mi-a plăcut, că altfel îi călcam pe colegi cu laba, sau copita, sau ce au dinozaurii, şi am pus-o la blog.

5. Despre ce îţi place să scrii mai mult şi care sunt subiectele care predomină la tine pe blog?

Mai nou m-am apucat să fac videoclipuri cu trucuri, ca reacţie a dezamăgirii mele faţă de ce a făcut Cristian Gog în finala de la RAT, dar în general scriu despre orice: lucruri interesante, prostioare, din trafic, drumeţii, recenzii, tot ce vrei. Dacă ai bani, îmi pun şi cercei şi pene.

6. Văd că încerci să te joci pe twitter promovând „Stânca din Coşteiu”. Permite-mi să te întreb, de ce şi ce vrei să realizezi cu asta? Mie unul mi se pare o joacă ceea ce faci tu, dar poate ai şi alte implicaţii mai serioase sau planuri cu ea, cu stânca, zic :D.

Nimic nu e o joacă. Ideea a fost să promovez o chestie care practic nu are nici o valoare, un pietroi în cazul ăsta. Se pare că nu prea am timp să o fac, dar cu proxima ocazie îi fac o campanie cum scrie la carte şi vom vedea ce succes va avea.

7. În ce direcţie crezi că se îndreaptă blogosfera românească, în sus sau în jos? De ce?

Se duce dracului. De-aia.

8. Îţi adresez o întrebare tipică de la interviurile de angajare: Unde te vezi peste 5 ani, vorbind strict de viaţa de blogger?

Într-o oglindă.

9. După tine, care crezi că ajută mai mult la dezvoltarea blogului, twitter sau facebook?

La mine vin mai mulţi de pe Facebook, deci Facebook.

10. 5 bloggeri pe care îi citeşti cu plăcere şi 5 bloggeri care îţi sunt antipatici.

Cu plăcere: Andreea Iulia Toma, Graţian Lascu, Pitici Gratis, Tiulian şi Wanderingearl

Antipatici: Chinezu & co., adică mizeria numită Blogal Initiative.

Eu îţi mulţumesc pentru sinceritate şi îţi doresc success în tot ceea ce faci.

4 comentarii la „Gabriel Iosa: „Fac două facultăţi şi mă uit la emisiunea lui Gâdea””
  1. Asa si trebuie, sa ne destindem, sa ne simptem bine, dar ma bucur ca ai fost sincer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.