Gânduri la 23 de ani

Între 21 şi 25 ani e perioada în care te gândeşti foarte mult la viitor, încerci să te aşezi la casa ta, mai întâi cu chirie că n-ai atâta buget să-ţi permiţi încă să cumperi una, ai mândruţa alături şi viaţa e frumoasă. Te străduieşti să îţi găseşti jobul ideal, eventual acela la care ai visat dintotdeauna. Ai terminat facultatea sau urmează să o termini şi îţi stabileşti priorităţile în viaţă.

Te macină gândul pe ce drum să o  apuci, să fie oare drumul străinătăţii, aşa cum te sfătuiesc toţi, te întrebi frecvent? Te tot gândeşti că în România nu ai niciun viitor, că salariile-s mici şi nici nu se compară banii pe care i-ai putea câştiga muncind la străinezi cu banii obţinuţi muncind pentru o întreprindere românească.

E momentul în care pui pe hârtie toate planurile de viitor, stai, analizezi şi te gândeşti foarte bine încotro s-o apuci. Poate că vă întrebaţi de ce am omis vârsta de 20 ani? Am lăsat-o pe dinafară pentru că 20 e vârsta la care eşti încă sub influenţa euforiei schimbării prefixului, dacă mă-nţelegeţi la ce mă refer?!

La 23 de ani pot spune sincer că m-am mai responsabilizat, sunt mai matur, văd lumea cu alţi ochi şi mă străduiesc să nu mai fiu copil, uneori nu prea îmi iese, că deh, sufletul de copil e prezent în fiecare dintre noi şi din când în când se mai activează aşa din senin, fără să vrem :D. Nu mă plâng că am îmbătrânit pentru că, în mod logic, toţi ajungem la etapa  aceea, nu sunt eu mai special, şi plus de asta, a devenit deja un clişeu folosit excesiv de toată lumea asta cu bătrâneţea.

Încerc să evit clasicele vorbe „a mai trecut un an” sau „ce repede trece timpul” şi prefer să mă bucur de viaţă şi de tot ce am primit până acum de la ea, decât să mă cramponez în jurul expresiei vai, am mai îmbătrânit cu un an. Ajungi să cunoşti şi să preţuieşti mai mult valoarea banului, încerci să contribui şi tu la cheltuielile casei, realizezi cât de mult contează fiecare leu în casă, pentru că atunci când nu-l ai nu poţi să-ţi plăteşti întreţinerea, chiria şi pâinea de la magazin. Conştientizezi că părinţii tăi nu degeaba au făcut economii, au umblat numai după oferte prin supermarket-uri şi au ales numai produsele cele mai ieftine. Banii se câştigă greu, prioritare devin cheltuielile şi întreţinerea, apoi distracţia.