Discutam deunazi cu un pretenar despre cum i-au pradat lui hotii vila dintr-un cunoscut cartier clujean. Si omul tot imi zice cum a venit politia si criminalistica la fata locului si au inceput sa-si faca treaba, stii cum, ca-n filme, cu amprente, poze si figuri din astea. Dupa care io l-am intrebat, pai ai avut alarma la casa? Pai n-am avut. Pai de ce? Nu aveam nevoie, ca e un cartier linistit, sigur si nu a mai avut loc vreun furt in zona asta de ani buni. Ba mai mult, io nici nu obisnuiam sa inchid poarta ziua, o lasam deschisa ca oricum nu intra nimeni, îmi zice curajos tovarăşul. Pai bine, ma, ciocoflendare, tu unde te crezi, in America? Vere, esti in Romania, aici se fura orice, de la capacele de canal, flori din intersectii si pana la bemweuri de jde mii de euro. Practic nu există nimic ce nu poate fi furat în ţara asta. Românul e masterand în ciordeală şi doctorand în şmenuri, înşelăciuni şi driblat legea. Faptul ca tu iti lasai pana acum poarta deschisa, considera-te norocos ca nu ti-a intrat nimeni in casa mai demult, ca practic tu ii invitai pe hoti sa te prăduiască. Îi ca şi cum îi chemai la o cafea şi le dădeai şi bani de taxi să mearga acasă cu ce-ţi furau, să nu se obosească saracii. Ii foame mare in tara asta, multi ti-ar da in cap pentru o suta de euro, sau ce zic io o suta de euro, pentru o suta de lei te-ar lăsa lat într-o baltă de sânge. Mă surprinde pe zi ce trece că încă mai există oameni care uită în ce ţară trăiesc.
Si dupa ce am avut discutia asta cu el, am stat cateva minute si m-am gandit. Placa asta cu „nu mi-am cumparat/nu am facut ceva pentru ca nu aveam nevoie” ne defineşte pe noi ca popor. Şi nu mă refer la chestii inutile pe care ţi le cumperi şi le abandonezi într-un dulap, mă refer la lucruri esenţiale, gen o alarmă auto sau de incendiu. Romanii s-au obişnuit să aştepte până în ultima clipă, până când vor avea urgent nevoie şi abia atunci îşi vor cumpara ce au de cumparat. Şi apoi îi auzi plângându-se de zor când nu gasesc acel ceva de care au maximă nevoie si îi vezi cum alearga de colo colo prin oraş, bat kilometri întregi prin supermarket-uri si magazine pentru ceva ce si-ar fi putut cumpara cu cateva zile inainte sau o saptamana, presupunand ca stiai de ce ai nevoie cu cateva zile, chiar saptamani sau luni inainte. Dar astia suntem noi, in loc sa ne facem viata mai usoara, mai mult ne-o complicam. Cred ca e o boala comuna sau avem o placere sadica de a face totul pe ultima suta de metri, iar aici nu ma exclud, caci la fel sunt si eu, nu pot sa neg asta. In loc sa ne ocupam din timp de ceva, sa cumparam cand avem ocazia, inainte de a avea nevoie ca sa nu alergam ca nebunii in ultima zi, noi lasam pe ultima zi totul. Nu stiu cum se face, dar cred ca românului ii place sa fie tot timpul sub presiune, îi place să stea la cozi, să alerge şi să se înghesuie. C’aşa-i în tenis…
Aşa ca, daca nu vreti sa treceti prin ce a trecut pretenarul asta al meu, puneti mana si montati-va sisteme de automatizari porti dacă aveţi viluţă, alarme auto, camere de luat vedere, alarme in apartament, sisteme pentru detectarea incendiului, interfoane, videointerfoane si asa mai departe. Nu lăsaţi până când vă vor lovi hoţii că o să vă pară rău. Nu mai amânaţi pe mâine, pe poimaine sau peste două săptămâni.
Oare putem noi ca oameni să scăpăm vreodată de eticheta asta cu „lăsatul pe ultima zi”?
Acest articol are caracter advertorial
Leave a Reply