Io de felul meu mi-s destul de harnic, pun osul la treabă ori de câte ori sunt solicitat şi nu mă sustrag de la muncă din diverse motive, dar cred cu tărie că orice bărbat trebuie, indiferent de vârstă, să aibă măcar o îndatorire în casă. Şi evident că nu vorbim de stat în faţa televizorului cu berea în mână la vreun meci, asta e o necesitate, nu îndatorire. Tu ca bărbat, nu există să nu poţi face ceva, un bătut de covor, şters praf, şters geamurile, dat cu mătura sau mopul, dat cu aspiratorul. Ce e atât de dificil în pune osul la astfel de munci deosebit de grele pentru unii?

După cum cred că v-aţi dat seama, merg pe ideea că orice bărbat trebuie să aibă nişte îndatoriri în casă când vine vorba de curăţenie. Şi nu numai. Cu minim efort orice mascul poate da cu mătura, aspiratorul, şterge praful, geamurile, nu-ţi trebuie ştiinţă pentru asta. Eu recunosc, am făcut toate astea, le fac şi le voi face în continuare. Le fac pentru că îmi place să trăiesc într-un mediu curat, să am curăţenie în jurul meu şi nu mi se pare normal ca de fiecare dată să vină o femeie să facă toate astea. Poate când oi deveni milionar îmi voi permite să am servitori, dar până atunci sunt propriul meu servitor. Şi îmi place aşa. Nu mă impresionează fazele alea cu, „ce, eşti femeie, faci curăţenie?”, cu care cică ar vrea să mă facă de ruşine. Cu aşa ceva nu ai cum să te faci de ruşine, de ce te-ai face? Pentru că datul cu mătura/mopul/aspiratorul sau ştersul prafului sunt activităţi exclusiv femeieşti? Foarte greşit. Şi un bărbat poate la fel ca o femeie să facă toate astea, chiar dacă nu la fel de perfect, dar poate.

Aşa că încetaţi să mai fiţi cretini, dragi purtători de testosteron, terminaţi cu tâmpenia aia în care puneţi curăţenia în cârca femeilor şi nu vă mai hliziţi ca proştii când vedeţi un ins care şterge geamul, dă cu aspiratorul, dă cu mătura sau şterge praful.

8 comentarii la „Îndatoririle bărbatului în casă”
  1. intr-o societate sanatoasa, indatoririle ar trebui sa se imparta in mod egal indiferent daca e vorba de curatenie, gatit sau cresterea copilului. doar ca priveste in jur: de la reclame pana la ideile oamenilor, toate arata societatea bolnava in care traim.
    omule, io te sustin! bine faci si bine gandesti!

  2. Să mă ferească Dumnezău să dau peste o femeie ce mă va pune să șterg praful. În rest, spăl vase, întind rufe, dau cu aspiratorul (rar).

  3. Nu bre, pur și simplu nu am starea, răbdarea de a sta cu cârpa în mână. Dar, mă gândesc eu așa, dacă oi avea o nevasta la care oi ține enorm, cre’că îi voi șterge și pantofii ei.

  4. @Vasile
    Tine de compromis ca ambii sa-si imparta indatoririle.
    Astfel, tot de compromis tine sa-l intelegi pe celalalt care nu doreste sa stearga praful. Omul nu a zis ca deloc ci doar asta nu-i place. Poate prefera activitatile canice mai energice. Oricum, gaseste el ceva care sa faca la schimb.
    Daca te gandesti bine, in zilele noastre e destul de fain – la tineri – in camera gasesti niste carti, mobila, electronice si cam atat. Pe vremuri prindeai o bunica si nu numai, caci era moda mare ca fata sa faca exact ceea ce face mama si soacra, sa ai bibelouri (cele rusesti erau valoroase atunci) si stergeai pana si ultimul detaliu.
    Nu suportam florile pentru ca nu reuseai sa le stergi fara sa ti se agate sistematic carpa. De spalat nu se spalau. Tocmai asta era chichita. Trebuiau sterse si nu oricum. Tehnica! Apoi, macrameurile, vazele, seturile de cafea, argintarie cine avea, obiectel sculptate din lemn (noah, si alea erau o treaba grava chiar daca erau lacuite), coarne/capete de cerb, panoplii si asa mai departe.

  5. La mine in camera inca mai sunt bibelouri si lucruri din lemn sculptate, deci stiu despre vorbesti ca se sterg greu.

  6. Scuza-ma! Nu am vrut sa te supar. Doar vroiam sa mentionez ca unii nu au rabdare pt asa ceva. Asta nu ii face mai putin muncitori. Fac ei alte cele doar ca … stersul prafului nu intra in atributiile legate de dexteritate. :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.