Însemnări

La mulți ani, Tata!

Astăzi, 28 februarie, ai fi împlinit vârsta de 63 ani, iar dacă ai fi renunțat la alcool atunci când trebuia în ziua de azi erai lângă noi. Dar nu ai făcut-o, ți-a plăcut să bei și ai continuat să o faci, așa că te-ai dus în groapă în ’95, când eu aveam 6 anișori, o vârstă la care nu înțelegeam multe. Acum însă, la 28 ani, înțeleg totul, am trecut prin multe, m-am maturizat, muncesc enorm în fiecare zi și încerc să îmi fac o viață mai bună. Știu că atunci ai fost un prost și un bou că nu te-ai oprit la timp, dar nu mai am ce să îți fac, asta e, te-ai dus într-o lume mai bună. Sper.

Te anunț că sunt nelipsit de la meciurile Universității Cluj, club la care te-ai format ca jucător și ai pus mult suflet. Echipa încă există în ciuda șacaliilor care au început să o îngroape și să îi de-a târcoale.

Mi-ar fi plăcut să stăm azi la o bere ca bărbații și să sărbătorim, dar nu se poate, așa că în cinstea ta voi bea una singur. Hai noroc!

La multi ani, Tată! Oriunde te-ai afla.

Blogger de 14 ani vechime, scriu din 2007, am 32 ani, sunt născut și crescut în Cluj-Napoca, oraș pe care nu l-aș părăsi pentru nimic în lume. Activez în industria mass-media locală din 2012. Co-fondator sportulclujean.ro și clujulpolitic.ro, reporter eClujeanul și foaiatransilvana.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.