De neinteles

Mă ajutaţi cu un răspuns la o dilemă

Nu că nu aş putea dormi de grija asta, dar mă roade o chestie de câteva zile şi musai să primesc nişte răspunsuri de la cineva mai deştept şi mai specialist ca mine. Io când nu înţeleg ceva, îi întreb pe alţii, că nu mă doare gura şi nici nu mi-e jenă, nimeni nu s-o născut învăţat ca să le ştie pe toate în lumea asta. Nu e nici o ruşine să ceri o părere avizată atunci când nu te pricepi la ceva. Chiar deloc. Poate dacă am întreba cu toţii atunci când nu ştim ceva şi ne-am informa înainte să deschidem gura, poate că lumea asta ar fi mai bună.

Se dau afişele din imaginile de mai jos, amplasate înaintea unui eveniment din oraşul în care locuieşti. Întrebarea mea este: de ce sunt lipite câte 20 de afişe unul lângă altul, în acelaşi loc? E vreo strategie de marketing, de vizibilitate sau pur şi simplu i-a fost lene celui care s-a ocupat de treaba asta să se deplaseze cu ele prin tot oraşul? Dacă ar fi să gândim logic, dacă ar fi lipit câte un afiş în mai multe locuri, ar fi acoperit mai multe zone şi astfel vizibilitatea evenimentului ar fi fost mai mare. Zic şi eu, nu dau cu parul.

 dscn5800-jpg

Blogger cu 10 ani vechime, scriu din 2007, am 30 ani, sunt născut și crescut în Cluj-Napoca, oraș pe care nu l-aș părăsi pentru nimic în lume. Ador fotbalul, berea, sportul în general, filmele, serialele și lectura. Activez în industria mass-media locală din 2012, am experiență în SEO/SEM, marketing online, eCommerce, copywriting și publishing.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.