Blogul acesta al meu are nevoie de o nouă provocare, eu am nevoie de ceva care să mă scoată din letargia cronică în care am intrat la capitolul blogging, aşa că cea mai bună provocare este înrolarea în Blogwars, o competiţie între bloggerii care se vor întrece pe parcursul a zece etape săptămânale în articole originale şi inedite pe teme tehnologice, având ocazia să câştige premii atractive.
Cum nu sunt străin de tehnologie şi am o oarecare experienţă când vine vorba de chestii de geeksi, am un feeling plăcut că această competiţie va fi pe gustul meu. Şi e o bună modalitate care, sper, să-mi readucă apetitul pentru blogging, pe care l-am cam pierdut odată ce am început munca în presă.
Ce înseamnă mai exact Blogwars, pentru că unii dintre voi nu prea sunteţi familiarizaţi cu online-ul şi e bine să clarificăm de la bun început ce înseamnă treaba asta? Redau din comunicatul de presă, că e explicat mai frumos :)
BLOGWARS 3 readuce spiritul combativ pe un câmp de luptă înghețat. Având experiența anilor trecuți, mai mulți bloggeri și-au manifestat deja intenția participării. La concurs se poate înscrie orice autor de blog activ înaintea datei de 1 decembrie 2012, care a publicat deja cel puțin 10 articole.
Timp de 10 etape săptămânale, bloggerii se vor lupta prin publicarea de articole originale și utile, scrise pe teme tehnologice. La fiecare rundă, jurații BLOGWARS vor citi și evalua post-urile din competiție. Săptămânal, câte un finalist va părăsi câmpul de luptă, iar cei rămași vor primi câte o soldă de 100 de dolari. Cu cât rămâne mai mult timp în concurs, un blogger va aduna mai multe solde, mărindu-și astfel câștigul. Pe lângă premii, finaliștii vor câștiga un public constant cel puțin pentru următoarele 10 săptămâni.
Competiția BLOGWARS este organizată de agenția Thinker Media. Premiile săptămânale vor fi oferite de ASUS ca vouchere pentru achiziția de produse ASUS pe site-ul koyos.ro. BLOGWARS 3 este susținut de partenerii media: pcnews.ro, laptopnews.ro, imidoresc.ro, playtech.ro, medialook.ro și nwradu.ro.