Posesorii de smartphone-uri şi telefoane inteligente ştiu ce înseamnă aplicaţia Instagram şi cu ce se mănâncă ea. Pentru cei care nu ştiu, este o aplicaţia cu care poţi face poze, cum naiba să le zic eu oare să sune mai bine, mai interesante, mai altfel decât clasicele poze pe care le facem cu o cameră foto. Fotografiile cu instagram sunt artistice, care au o nuanţă specială, ca să zic aşa. Sper că am zis-o bine, n-am găsit alt termen de comparaţie. Şi imaginile astea se pun pe internet, şi oamenii dau like, le sheruiesc prietenilor lor, prietenii le sheruiesc prietenilor prietenilor lor şi aşa mai departe.

Deşi sunt posesor de smartphone de ceva vreme şi am instalată aplicaţia asta, până acum nu am folosit-o niciodată, din simplul fapt că nu ştiu cu ce se mănâncă şi îmi cam prind urechile cu ea, şi nici n-am avut timp să învăţ care-i şmecheria cu ea. De asemenea, fie vorba între noi, nici nu m-a convins prea tare să încep să o folosesc. Astfel că, joi, 13 decembrie, la Casa TIFF, de la ora 19:00, voi merge la prima conferinţă despre Instagram din România şi poate mă vor convinge alţii mai avizaţi ca mine de ce e fain să faci poze cu Instagram şi la ce te ajută în viaţa 2.0.

Evenimentul a fost iniţiat de, probabil, cel mai „instagramizat” om din online (asta e o comparaţie pentru virusat) – nimeni altul decât fostul meu partener de tenis de la Winners Tennis ClubRobi Katai, iar speakerii care ne vor vorbi despre minunea asta de aplicaţie sunt: Alina Crâncău, Dragoş Alexa, Marian Hurducaş şi Dragoş Luduşan.

Aşadar, la Instagramology voi încerca să mă las convins de ce merită să foloseşti Instagram şi poate-poate voi deveni şi eu utilizator. Dar asta rămâne de văzut.

 

Un comentariu la „Merg la Instagramology să aflu de ce îi atrag pe unii aplicaţia Instagram”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.