De fiecare data cand primesc vestea ca vreun cunoscut de-al meu s-a dus in lumea celor drepti, unii de tineri, altora le sosise ceasul, ma bulverseaza si ma pune serios pe ganduri. Moartea e un, nu stiu cum sa-i spun exact, dar te face sa te dai doi metri mai in spate pe poteca vietii si sa te opresti pentru cateva minute la un popas si sa meditezi asupra acestui aspect, oricand si la orice ora din zi si din noapte poti avea aceeasi soarta. Moartea poate lovi oricand si pe oricine, e necrutatoare si fara scrupule. Moartea e ca o curva care dupa ce isi termina treaba ti-a luat banii si s-a dus mai departe la altul.
Unii ii zic soarta, altii spun ca atat a avut de trait respectivul/a, cert e ca nu ai cum sa o eviti, indiferent cat ai incerca acest lucru. Nu poti dribla moartea ca la fotbal, pur si simplu daca te prinde esti gata.
Un coleg de faculate s-a dus ieri dimineata. Accident de motocicleta, in Sighisoara. Pacat de el, era un tip de treaba. Cand am primit aseara vestea m-a naucit total, nu mi-a venit deloc sa cred, nici acum nu-mi vine sa cred, dar asta-i viata, trebuie acceptata situatia ca nu avem incotro. Cred ca asa e firea omeneasca, sa refuzam sa credem ca s-a stins o persoana draga, un cunoscut, prieten, coleg si sa nu realizam ca s-a dus de langa noi decat dupa cateva luni, ani…
