De când am contract cu RDS/RCS, de peste 2 ani, nu s-a întâmplat să am o problemă cu ei, problemă în urma căreia să rămân fără net mai mult de 15 minute, iar pentru asta mă consider un norocos. Netul mi-a mers foarte bine, cablul idem, şi nu am fost nevoit niciodată de când sunt la ei să-i chem pe băieţii de la tehnic. Când am avut vreo problemă cu routerul, de regulă mi l-am reparat singur, iar dacă era ceva mai complicat la care nu-i dădeam de cap nici cum, sunam nişte prieteni mai deştepţi ca mine şi rezolvam. Am tot auzit poveşti cu oameni care au stat cu lunile până să vină să le repare netul sau cablul, alte poveşti cu persoane care au avut probleme cu facturile, cu abonamentul, eu am fost un norocos la capitolul ăsta, n-am avut nicio problemă. :-) După ce am semnat contractul, mi-a venit într-o săptămână să-mi instaleze internetul şi cablul, n-am stat mult. Dap, am fost un norocos :D
Bine, nu pot să neg faptul că i-am cadorisit şi eu, la fel ca toţi microbiştii din ţara asta, cu nişte dumnezei şi sfinţi când eram la UPC şi au cumpărat ei drepturile pentru Liga 1, dar de când am contract cu Digi sunt foarte mulţumit. Am fotbal pe săturate din toate campionatele europene, Champions League, Europa League, handbal sau baschet. Plus o televiziune de ştiri (Digi24) cât de cât decentă şi două canale superbe de ştiinţă şi cultură generală (Digi World şi Digi Life). Şi canalele de filme şi seriale din grila de bază care sunt cireaşa de pe tort (AXN-urile, TV1000, Universal Channel, DIVA Channel). Din punctul meu de vedere, Digi au un management foarte bun. Nu se implică foarte mult în troaca politicii româneşti, au monopolizat totul în media sportivă, cu transmisiuni în timp real ale principalelor evenimente sportive şi meciuri de fotbal din principalele campioante de fotbal, handbal şi baschet. Ştiu că auziţi foarte des expresia asta, dar eu sunt foarte mulţumit de serviciile RDS/RCS!
**
Alt lucru de unde pot să trag concluzia că sunt un norocos acolo unde trebuie, ca să zic aşa, e la capitolul sănătate, unde nu am avut niciodată probleme majore, care să implice spital, internări sau operaţii. Singurele operaţii la care am fost supus au fost la stomatolog şi singurele întâlniri avute cu medicul de familie au fost când am făcut varicelă şi la controlul de rutină anual. Atât. În rest, nici nu mai ştiu cum arată interiorul unui spital, iar pentru asta mă consider un norocos şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ferit de astfel de probleme.
**
Nu mă consider norocos atunci când trebuie să câştig ceva, la concursuri, pariuri, în general acolo unde nu necesită muncă. Eu sunt făcut să muncesc pentru a mă bucura de bani, de asta am şi renunţat să mai particip la loto şi alte competiţii şi concursuri. La pariuri e cam greu să renunţ, îmi place prea mult fotbalul ca să pot să mă abţin să nu bag un bilet de câţiva leuţi într-un weekend, asa, de distracţie. Mai şi câştig, aş fi ipocrit să zic că nu mă mai bucur şi eu de nişte bani făcuţi uşor din când în când, dar dacă ar fi să fac un bilanţ, aş vrea eu ca profitul din pariuri să depăşească suma investită în doar două luni :)).
**
Folosesc serviciile Orange de peste 5 ani, dar nu mi s-a întâmplat o dată să întâmpim o problemă. Nici când am avut abonament, nici acum pe cartelă. Până acum câteva zile. Mi-am reîncărcat recent cartela cu 8 euro, 4 euro pentru opţiunea cu minute şi 4 pentru opţiunea net friends (250 mb + twitter, facebook, netlog şi acces în portalul orange gratuit). Am activat opţiunea pentru minute şi opţiunea pentru net, dar mi s-a activat numai prima. Opţiunea pentru net nu, dar cei 4 euro nu-i mai am. Am verificat setările din smartphone, sunt făcute toate, nu e nicio problemă, le făcusem când mi-am luat telefonul, de atunci am mai activat aceeaşi opţiune de vreo trei ori. După ce am apelat *100# şi am activat opţiunea e net nu am mai primit mesajul de confirmare, dar creditul mi-a fost mâncat. Menţionez că încă nu am sunat la serviciul clienţi să cer lămuriri din simplul fapt că poate am făcut eu ceva. Aşa că cer lămuriri aici, poate s-a mai confruntat cineva cu problema asta şi aş vrea să ştiu cum i-a dat de cap. Help?
Am avut aceeasi problema, am sunat la serviciul clienti si n-au putut rezolva. Asa ca am mers la orange-ul de langa libraria universitatii si in 5 minute nenea de la casa a rezolvat problema. Er ceva glitch in sistem, bla bla… Du-te acolo si se rezolva :-)
Orange are cele mai slabe servicii dupa parerea mea..a trecut moda cand mergea totul struna, te tepuiesc cu contractele, nu poti renunta cand doresti etc. La noi cred ca Vodafonele ofere servicii cat de cat decente.
Eu urasc RDS-ul cu pasiune si abia astept sa vina ianuarie sa trec la UPC. Imi pica IN FIECARE SEARA netul. Absolut in fiecare seara. Si ii sun de fiecare data si ei incearca sa ma convinga ca problema e de la mine, desi culmea ca la toti de pe scara sunt probleme. Sincer nu inteleg cum se poate in anul 2012 sa ai servicii atat de proaste de internet si niste relatii cu clientii de toata jena.
Anda: Nu pot sa iti confirm pentru ca nu am avut niciodata probleme din astea :)) Cu toata sinceritatea, nu-mi aduc aminte cand mi-a cazut netul ultima data… :D
@Cuibus: De asta am si renuntat la abonament, pentru toate chichiţele pe care ţi le bagă în contract.
@Ralu: Mersi, dacă s-a rezolvat atunci fac şi eu un drum până acolo :)