Naţionala dezamăgirilor noastre

Scriu acest text de opinie la cald după încă o calificare ratată la un turneu final – Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia 2018 – pe care, din păcate, îl vom vedea la fel ca şi multe altele, de la televizor – a câta ratare oare, că eu le-am pierdut şirul demult. Nu ar fi o mare problemă să privim şi acest turneu final de la TV, ne-am cam obişnuit în ultima perioadă să facem asta. 

După ce a obţinut vineri, 1 septembrie, o victorie chinuită cu 1-0 împotriva modestei naţionale a Armeniei, în faţa a 28.000 de spectatori prezenţi pe Arena Naţională, a venit ziua de luni, 4 septembrie, să ne duelăm cu muntenegrenii. Aveam nevoie de o victorie ca de aer pentru a păstra şanse matematice la un loc de baraj, dar nu am obţinut altceva decât o înfrângere cu 1-0, la capătul unui joc lamentabil, penibil, dezastruos, chinuitor şi ce alte epitete vă mai vin în minte pentru a descrie acest meci. 

La fel ca şi în meciul cu Armenia, naţionala care în alte vremuri fotbalistice îşi punea problema câte le dă adversarilor, nu ca acum când îşi pune problema dacă câştigăm sau nu cu adversari mediocri ca Armenia sau Albania, nici în partida cu Muntenegru nu a avut o evoluţie strălucită şi curajoasă. Acelaşi joc obosit, fără viziune, fără atitudine şi fără o construcţie cursivă. Nu am fost în stare să legăm trei pase, jucăm cu aceeaşi strategie ineficientă cu mingi lungi aruncate haotic pe vârfuri, una care nu mai dă randament de când Generaţia de Aur a pus ghetele în cui.

În aceste două meciuri disputate luna aceasta, cei 11 jucători care îmbracă tricoul naţionalei mi-au dat impresia că sunt străini total, atât de fotbal, cât şi de faptul că nu se cunosc unii cu alţii şi relaţiile de joc sunt inexistente.

De ani buni echipa de fotbal a României este o dezamăgire totală, care nu mai sperie pe nimeni şi rămâne doar o umbră a naţionalei lui Hagi care ne-a oferit atâtea bucurii şi emoţii. Ce-i de făcut, când vom schimba asta, când va veni schimbarea aceea aşteptată de toată lumea, numai bunul Dumnezeu ştie, dar cert este că fotbalul românesc nu mai poate continua sub nicio formă în această formulă şi trebuie făcut ceva, altfel ajungem la nivelul Gibraltarului, Armeniei, San Marino, Andorrei, Albaniei sau Luxembourg. 

Asta a ajuns echipa naţională. O gaşcă de fotbalişti sub-mediocri, dar supra-evaluaţi de nişte impresari si patroni cu interese, jucători care de mâine NU mai merită să îmbrace acest tricou. Nişte figuranţi care se cred vedete şi mari fotbalişti, când de fapt ei fac tuşa pe la echipele de club şi de unde iau nişte salarii nemeritate. 

Să începem pregătirile pentru EURO 2020 şi CM 2022, poate-poate vom reuşi să ne calificăm acolo din greşeală, cu un alt antrenor, alţi jucători, o altă generaţie, alţi conducători. E nevoie de o reconstrucţie totală a naţionalei şi a fotbalului autohton. Acum e momentul să vină Generaţia de Aur la conducerea fotbalului autohton pentru ca ei sunt singurii care pot schimba ceva. Aşa nu mai putem merge înainte, căci dacă o facem în continuare ajungem să culegem dezamăgiri şi ratări pe bandă rulantă.

Avem cea mai slabă generaţie din istoria naţionalei. Suntem pe nicăieri total din toate punctele de vedere, aşa că mă întreb, oare de ce nu desfiinţăm echipa naţională, că oricum e inutilă, nu ne mai aduce nicio bucurie şi nu mai produce nimic notabil?

Cine răspunde pentru această nouă calificare ratată? Cine? 

Un #HaiRomania zis cu jumătate de gură!

Sursa foto: frf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.