În perioada 25-27 august 2017, în localitatea Râșnov din județul Brașov se întâmplă prima ediție a festivalului cunoașterii – ProFest.
Un grup de tineri cu spirit civic din mai multe orașe ale României care s-au organizat ad-hoc pe rețelele sociale s-au hotărât să organizeze un festival dedicat civismului care urmărește să promoveze drepturile cetățeanului și activarea civică a acestuia prin organizarea de ateliere practice educaționale, precum și prin relaxarea în natură alături de prieteni vechi și noi.
Vor fi peste 100 de ateliere și se vor dezbate 10 teme majore, iar invitații vor expune metode inovatoare ori deja consacrate de a construi sau îmbunătăți mecanismele aflate în slujba cetățenilor, ori din contră, pentru a sancționa abuzurile, ajutând astfel la transformarea în bine a României.
Cele zece teme sunt: Educație și Metode Nonformale, Creație, Europa și Diaspora, Jurnalism/Investigație, Digital, Transparență, Sănătate, Ecologie, Antreprenoriat și Juridic.
Dacă îți plac festivalurile în aer liber, atunci trebuie să încerci și experiența de la ProFest!
Va fi un festival unde vei întâlni oameni ca tine, preocupați de mersul lucrurilor în România și care încearcă să facă ceva pentru a schimba felul cum funcționează Sistemul. Pentru că ne pasă de România, ne pasă de viitorul nostru și al copiilor noștri!
Artiștii care vor concerta pro bono la ProFest sunt:
Trooper, Robin and the Backstabbers, Byron, Trupa COCO, The Mono Jacks, El Negro, Altar, NAVI, CALEnDAR, Orkid, The Purple Dandies, :umbra, Lucky Thirteen, WildSide, Dj Grecu și Suntcalm?.
Mai multe despre ProFest găsiți pe site-ul oficial – profest.net.