Clujul meu

Nu mai suport cersetorii. Dar ce e de facut?

Cersetorii au devenit extrem de agresivi si agasanti. Nu mai poti sta la o terasa linistit, sa bei o cafea sau o bere, ca te asalteaza vreo doi-trei cersetori. Hai sa va explic ce am patit recent, sambata mai exact, in timp ce stateam intr-o cafenea si ma hidratam cu o bere rece.

In Sisters, pe Universitatii nr. 2, m-am oprit sa beau o bere si sa rezolv ceva pe laptop. Si cum imi beau eu berea linistit, vine un mucea de copil, puradel făcut pentru banii de alocație, intra in local (eram foarte aproape de intrare), ca sa îmi ceara niste bani, cica, sa isi ia ceva de mancare. Incepe pe un ton induiosator, vorbind frumos, gen „pot sa te rog ceva” sau „pot sa stau jos”. Apoi cand vede ca refuz sa ii dau bani si il trimit la plimbare, incepe cu amenintarile si ma ia, pe un ton agresiv, cu „dă-mi să-mi iau ceva să mânc”. Exact cuvintele lui. „Crezi că nu mai ieși de aici dacă nu-mi dai ceva sa-mi iau să mânc?”, zise cioara. Bă, ești nebun, un metru și-un șnițel mă amenință. Am râs si apoi m-am ridicat la el, dar nu am apucat sa ii fac o poza ca a tulit-o rapid si nu l-am mai prins. Nu-i nimic, ca il mai prind eu pe strada. Doamne fereste sa ma prinda intr-o pasa proasta sau sa vina sa imi ceara bani cand sunt obosit, nervos sau am alte griji pe cap, ca nu scapa nebatut. Nu avea mai mult de 14-15 ani puradelul. Singurul lucru de care m-am temut e sa nu-si aduca satra de ciori sa ma bata, ca astia is periculosi cand ataca in haita si is in stare de orice. Tot ce putea sa imi faca mucosul era sa ma astepte la un colt cu niste frati si sa bage cutitul in mine. Problema in Romania e ca noi nu suntem uniti, pe cand ei, tiganii, sunt. Daca unul dintre ei are probleme, sar zece in ajutorul lor. Daca un roman de-al nostru are probleme, maxim un om sare sa te ajute. Asta-i problema.

Același mucos m-a prins într-o zi buna cand treceam prin Piața Unirii, acum o săptămână, și dupa ce reuseste sa mă înduioșează cu o poveste lacrimogenă că-i de la Pata Rât și n-are ce mânca, care are nu stiu cati frati acasa, i-am dat doi leuti, nu știu ce a fost în capul meu, ca de obicei nu dau bani la cerșetori. Sambata cand m-a prins m-a recunoscut si probabil a crezut ca ma fraiereste a doua oara. Nu a reusit si s-a gandit ca poate ma face cu amenintari.

Sunt tot mai agresivi cerșetorii din Cluj-Napoca si cred ca la fel sunt in toata tara, tot mai agresivi, chiar nu stiu ce e de facut cu ei si nu vad nici o solutie viabila care sa ne scape de aceasta plaga a societatii. Primaria nu prea are ce sa le faca, degeaba tot facem reclamatii peste reclamatii, ca autoritatile sunt neputincioase in fata avalansei mari de cersetori care au invadat centrul orasului. Cu amenzile nu rezolvi nimic, degeaba le dai sute de amenzi ca scapi de ei. Sa ii trimiti din satele de unde au venit, iarasi nu-i o solutie ca se intorc inapoi si tot n-am rezolvat nimic. Sa incerci sa ii integrezi in societate, sa le pui la dispozitie locuri de munca si centre unde se pot spala si dormi, tot nu se rezolva nimic, astia sunt obisnuiti cu libertatea, nu ii poti tine inchisi, ei nu stiu ce inseamna reguli, conduita si decenta. An de an ONG-urile sugatoare de fonduri europene arunca milioane de euro pe integrarea acestor paraziti in societate si nu s-a rezolvat nimic. Sunt la fel de multi cersetori si rromi pe strada, cersind mila cetatenilor, agresand oamenii si producand pagube, de la an la an numarul lor este tot mai mare. Ce e de facut, numai Dumnezeu stie, dar eu tind sa cred ca tara asta va fi condusa, in viitorul nu foarte indepartat, de tigani. Vom ajunge minoritari intr-o tara condusa de etnia roma. Pana facem noi, romanii, doi copii, ei au turnat opt. Pana ne chinuim noi sa muncim cinstit si sa punem deoparte niste economii intr-o tara care nu ne respecta deloc ca sa ne luam o casuta, o masinuta, ei au zece masini si trei vile. Despre asta-i vorba.

Aveti rabdare, daca nu ne trezim la timp, vom ajunge in curand o tara unde tiganii fac legea si noi ne vom simti o minoritate.

As zice o solutie care ne poate ajuta sa scapam de ei, dar ma abtin ca iar se vor trezi niste dementi sa ma reclame la CNDR, desi nu fac decat sa spun crudul adevar si realitatea trista in care traim.

PS: Reclamati-ma la CNDR daca atata puteti si atat va duce capul, poate ma enervez si reclam statul roman la CEDO daca e nevoie, nu de alta dar ma simt tot mai discriminat in Romania.

Si totusi, ce e de facut? Propuneti voi solutii reale de cum putem scapa de cersetori?

cersetoare

Individa de mai sus injura ca la usa cortului atunci cand cineva o ia la rost si o trimite la munca. Am surprins-o pe bulevardul Eroilor din Cluj in timp ce ii transmite un „manca-te-ar cancerul” unui barbat care a refuzat sa ii dea bani.

2 Comments

  1. Daca sunt o gramada carora li se face mila de ei, tocmai de aceea inca rezista in „domeniu”. Ia sa o interzica, sa ii ia pe sus. Sa vedem daca mai sta vreunul in strada…

    RăspundeRăspunde
  2. Mi-a prins peste 20 mii de spamuri plugin-ul asta Alpha&Omega, l-am dezactivat acum, dar nu stiu ce sa pun in loc, le-am incercat pe toate si nici unul nu da randament.

    Akismet imi baga comentarii ok in spam si de obicei uit sa le scot de acolo. Cand ai domeniu .com ai multe baiuri cu botii.

    RăspundeRăspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.