Am un punct de vedere legat de problemele cauzate de zăpada căzută în cantităţi impresionante prin sudul ţării, acolo unde, de obicei, se întâmplă toate nenorocirile şi calamităţile naturale, noi aici în Transilvania avem norocul să fim feriţi de astfel de probleme.

Deci a nins. Mult. Nu e ceva ieşit din comun, în fiecare an ninge, nu e ceva de care să fim surprinşi. Şi, aşa cum e normal într-un stat cu statut european cum e România, au rămas câteva drumuri blocate, sate izolate cu case înghiţe de infernul alb. Imagini apocaliptice pe care nici măcar în filme nu ţi-e dat să le vezi. Armata a ieşit ca în fiecare an să-i ajute pe oameni, jandarmii au făcut-o, suporterii au pus şi ei umărul, Becali a băgat şi el mâna adânc în buzunar şi s-a dus cu ajutoare să contribuie şi el. Unii dintre localnici au pus mâna pe lopata, alţii au preferat să stea la căldurică şi să aştepte până-i deszăpezeşte statul prispa casei.

Becali a deszăpezit un sat, două, trei, dar nu poate să deszăpezească toată ţara. O fi el guraliv şi antipatic pentru cei mai mulţi dintre noi, dar în astfel de cazuri trebuie să avem tot respectul pentru tot ceea ce face şi să ne scoatem pălăria în faţă lui. El e genul de om mai sufletist, care se simte mai aproape de oameni şi simte nevoia să-i ajute pe cei chinuiţi de soartă. Problema e că el face două lucruri bune şi alte două rele, iar oamenii, bineînţeles, că le văd numai pe alea rele şi le uită pe alea bune. Vă mai aduceţi aminte că omul ăsta a construit un sat de la zero după inundaţiile din nu ştiu ce an? Ştirea aceea a fost una din categoria lucrurilor bune, dar care a trecut ca vântul şi nimeni n-a prea băgat-o în seamă. În schimb, mulţi îl ştiu de personajul guraliv şi virulent de la televizor, cel care distruge Steaua, omul care înjură ca un birjar şi se ceartă cu toată lumea. Lumea e rea.

Şi totuşi, nu s-ar fi putut evita toate astea, mă refer aici la satele izolate? Ce făcură oamenii ăia de au ajuns cu casele  înghiţite de tăvălugul alb PÂNĂ SĂ AJUNGĂ ÎN SITUAŢIA ACTUALĂ, au stat şi s-au uitat pe fereastră cum ninge, şi ninge, şi ninge, şi tot ninge? N-au ieşit şi ei din oră-n oră cu lopata să-şi cureţe poteca din faţa casei, că eu să stau la sat, primul lucru pe care l-aş face aş ieşi cu lopata în mână şi m-aş apuca de treabă. Zi şi noapte, dacă e nevoie. Din oră în oră, din jumătate în jumătate de oră, de câte ori trebuie. N-aş sta în casă şi m-aş uita pe fereastră cum creşte zăpada şi-mi ajunge la fereastră. Nu ştiu, întreb şi eu, nu dau cu parul.

Şi hai să nu mai fim plini de civism şi să arătăm că ne pasă dând zăpada din faţa blocului, în semn de solidaritate cu oamenii ăia amărâţi din satele izolate, că nu demonstrăm nimic cu asta, doar că suntem nişte mari ipocriţi. Nu mai bine facem cumva să strângem nişte alimente şi să le trimitem, cumva, că de asta au ei nevoie acum?

Din păcate, recunosc, nu mă pricep deloc să organizez acţiuni din astea şi nu mă pricep nici la logistică, dar cu un pachet de făină, mălai, un borcan de dulceaţă, de zacuscă, orice, pot contribui şi eu oricând.

foto: tolo.ro 

 

3 comentarii la „Nu s-ar fi putut evita toate astea?”
  1. Incearca sa iesi tu din jumatate in jumatate de ora sa dai zapada cand viscoleste de nu poti sta in picioare. Sau cand esti un batran de 70 de ani, ca mai mult astia au ramas la tara. Copiii au venit in orasele mari la studii si acolo au ramas.

    Hai sa nu ne mai dam cu pararea aiurea noi, baietii de la oras cu zapada de 20 cm in fata blocului.

  2. De acord..doar ca a fost viscol mare si lucrai degeaba, dar e inadmisibil dupa ce viscolul a trecut sa nu incerce sa faca si ei ceva singuri, plus ca toata zapada aceea se transforma in apa..si iar moldova inundata. E si prostia omoneasca la mijloc..nu vor sa plece din zonele cu probleme si nici nu schimba nimic. DIn pacate nici autoritatile nu sunt m „modernizate” tot cu lopata se lucreaza ca acum 50-60 de ani cand au fost ninsori abundente..hahal stat european, halal simt de responsabilitate si din partea cetateanului cat si a politicienilor…

  3. @claus: Nu pot să nu fiu de acord cu tine. Din cauza asta nici nu mi-am dat cu părerea despre subiect până acum, pentru că, pur şi simplu noi ăştia de la oraş cu zăpadă de câţiva centimetri nu avem ce zice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.