Îmbrăcat cu hainele de duminică, alea bune, sâmbătă seara am fost şi eu ca tot românul la una dintre multele biserici din cartier pentru a asista la slujba de Înviere, unde am observat ceva, că nu se putea altfel, căci atunci când te dai blogger ajungi să vezi câte un subiect de articol la fiecare pas.
După ce şi-a terminat domn’ părinte poveştile din evanghelie, a dat undă verde la împărţirea paştilor, invitând cu un drum lumea să intre şi în biserică pentru a vedea ce s-a mai făcut, pe ce s-au dat banii şi nu a uitat ă precizeze (subtil, desigur!) că mai au nevoie doar de câte lucrări la faţadă şi speră că anul viitor pe vremea asta să facă marea deschidere, a se înţelege că mai e nevoie de ceva bănuţi fireşte. Apoi a trecut la mulţumirile pentru generozitatea unei familii care a plătit tot sfintele paşti împărţit anul acesta, familia Trandafir, strigându-le numele ambilor membrii din familie, că erau doi la număr, probabil amândoi trecuţi demult de prima tinereţe.
Şi m-am gândit la gestul ăsta.
Care e motivul pentru care ai face un asemenea gest atât de generos decât dacă nu vrei să-ţi asiguri locul în lumea celor drepţi? Oare chiar şi în Rai îţi poţi cumpăra locul? Şi oare o fi valabilă şi în realitate faza aceea din filme cum că, dacă numărul de lucruri bune depăşeşte numărul de lucruri rele, ai asigurat un loc lângă Sfântul Petru? Dilemă religioasă…
Hristos a Înviat!
Hai sa nu fim rai !
Poate familia Trandafir a vrut doar ca si altii sa se bucure de lacasul de cult, fara sa se gandeasca la un folos ulterior.
E si asta o varianta, nu te contrazic.