Lumea mondenă din Cluj , adică ăia cu bani, e reprezentată de oameni mici, aroganţi, infatuaţi, parveniţi, zgârciţi şi cărora nu le mai ajungi la nas nici cu prăjina. Cred că zgârcenia asta a lor devine tot mai mare cu cât contul din bancă le creşte. Mă scuzaţi, eu nu pot să folosesc „lumea bună” a Clujului, aşa cum am tot văzut că se foloseşte, pentru că cele două cuvinte sunt prea mari pentru asemenea personaje. Oameni cu ştaif care fac parte din acea categorie de cetăţeni pe care nu o vezi în fiecare zi pe stradă, o vezi doar la sindrofii cu şampanie, caviar şi somon, evenimente fiţoase, prezentări de modă şi în general oriunde se poate etala ţinute şi coafuri. Îi vezi pe la prezentări de modă, dar nu au nicio treabă cu domeniul ăsta şi îi vezi prin cluburile de fiţe încercând să mimeze distracţia, scoţându-şi telefonul inteligent din cinci în cinci minute pentru a-şi verifica peretele facebookcian şi mesajele primite. Tineri de bani gata care au primit de la părinţi nişte sute de mii euroi să se joace frumos prin Cluj, să-şi ia o maşinuţă cu mulţi cai putere sub capotă şi să spargă mii de euro lunar aiurea.
Când am citit despre cum aceşti oameni au refuzat să doneze o sumă derizorie pentru ei în contul a doi copii autişti, un mizilic de 500 euro pentru situaţia lor financiară, m-am enervat crunt. Pe scurt: a venit un designer vestimentar din Bucureşti, ceva mare sculă-pe-basculă în domeniu, Răzvan Ciobanu, să-şi prezinte nişte ţoale de primăvară-vară 2012 într-un cadru deloc kitchos, Muzeul „vai de mama lui cum arată” de Artă. Au defilat manechinuitele sub privirile atente ale parveniţilor, iar la final s-a organizat o licitaţie în scop caritabil pentru una dintre rochii. Banii urmau să ajungă în contul a două fetiţe bolnave de autism, Antoniei şi Georgiei Baciu, dar (ŞOC!) nici o persoană cu dare de mână nu s-a sinchisit să liciteze, deşi nu a fost o sumă care să le înjumătăţească soldul din bancă. A licitat şi supralicitat la 800 de euro Călin Ţiplea, patronul localului Vertigo – singurul de altfel care a donat – un om pe care eu îl cunosc personal, mi-a fost vecin şi cred că încă este în Grigorescu, şi care a dat dovadă de un caracter mare. Jos pălăria pentru gestul lui!
Iar acum vreau să le dedic câteva rânduri celor care au preferat să-şi vadă de şampania din pahar în loc să liciteze o sumă minimă pentru portofelul lor gros într-un scop caritabil.
Dacă tu, mare şmecher şi cu bani făcuţi din te miri ce afacere, nu eşti în stare să pui douăzeci de milioane pentru un caz social, bani pe care oricum i-ai fi spart în cluburi într-o noapte, dă-mi voie să-ţi spun că pentru mine eşti un om mic de nimic, dacă-mi permiteţi acest joc de cuvinte. Şi mi-e jenă că trebuie să respir acelaşi aer cu tine, cu voi, în Cluj. Oameni fără caracter ce sunteţi! Numai atât vă doresc, să rămâneţi fără avere şi să fiţi în situaţia în care sănătatea voastră depinde de o sumă de bani pentru tratament şi nimeni să nu vă acorde nici măcar un leuţ. Atât.
În timp ce noi, cei din online, bloggeri şi utilizatori simpli de internet, ne chinuim să promovăm câte un caz umanitar încercând să-i facem pe oameni să ofere din puţinul lor pentru sănătatea altora, alţii se lăfăie în lux cheltuind mii de euro pe distracţie şi cumpărături. Viaţa e nedreaptă uneori.