Media

Pavel Coruţ, un om pe care merită să-l asculţi

L-am urmărit sâmbătă seara, când alţii se destrăbălau prin cluburi, până pe la 1 şi ceva, către 2, pe Pavel Coruţ pe OTV şi mi-a făcut o reală plăcere să-l ascult. Omul ăsta ştie multe lucruri, şi nu vorbeşte în necunoştinţă de cauză despre NIMIC. Tot ce spune, spune din cărţi. Omul e citit, fără nicio urmă de îndoială, are şcoală, doar nu degeaba are 150 de cărţi scrise şi cred că le-ar da clasă multor oameni care pretind a fi intelectuali pe la noi. Şi vorbeşte atâta de mult, despre atâtea lucruri, încât la un moment dat aveam impresia că Diaconescu a plecat la o cafea că nu mai zicea nimic.

Momentul cel mai mişto a fost când a început să facă preziceri în gutuie. Absolut genial.

Dacă Piersic şi Coruţ s-ar întâlni vreodată faţă în faţă şi ai avea ghinionul, cu ghilimele de rigoare, să te afli şi tu acolo va trebui să-ţi anulezi toate întâlnirile şi să suni la servici că să-ţi iei concediu pentru că o să dureze. Prea multe cuvinte nu o să poţi zice. Atât de mult vorbeşte Coruţ că te pierzi în ideile şi informaţiile pe care te miri de unde le tot scoate.

De fiecare dată când e în direct, OTV-ul face maximul de audienţă pe intervalele orare cât e Coruţ în studio. Dacă n-ar zice lucruri adevărate bazate pe informaţii studiate aş zice că e doar un băgător de seamă care nu are ce face acasă şi vine la televizor să vorbească despre diverse lucruri, dar nu e aşa. Le zice bine, mai ales când vine vorba despre religie.

Toate cărţile sale le găsiţi pe drumulinvingatorilor.ro

Blogger de 14 ani vechime, scriu din 2007, am 32 ani, sunt născut și crescut în Cluj-Napoca, oraș pe care nu l-aș părăsi pentru nimic în lume. Activez în industria mass-media locală din 2012. Co-fondator sportulclujean.ro și clujulpolitic.ro, reporter eClujeanul și foaiatransilvana.ro.

One Comment

  • pelican

    Pavel Coruţ este un scriitor genial. În prezent are ceea mai mare contribuţie la trezirea neamului românesc din sclavia absurdităţilor biblice. Şi când se va scula românul pe mulţi popi, vânzătorii de iluzii pentru proşti şi naivi, or să-i popească.

    RăspundeRăspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.