Reconstructia

Ati observat ca de la o vreme în fotbalul românesc apare tot mai des invocat fenomenul reconstructia echipei. La noi cum nu merge un pic echipa cum apar big bossi si cer o reconstructie, iar când echipa merge, tot trebuie reconstructie ca nu merge asa cum vreau ei. „Avem nevoie de o reconstructie”, cam asa suna majoritatea declaratilor.

Daca toate ar merge cum vor patronii, echipele ar trebui sa se ridice la nivelul Barcelonei, Realului sau Manchester. Dar cum diferenta dintre fotbalul românesc si cel spaniol sau englez e ca de la Pamânt la Pluto, noi ramânem doar cu reconstructiile iar ei cu spectacolul si fotbalul adevarat.

Trece un sezon, hop si o reconstructie. Asta în cel mai bun caz, s-ar putea ca o reconstructie sa vina la fel de usor si dupa 5 etape, si în intersezon si la sfârsitul lui. Daca echipa nu ocupa locul dorit de conducere/suporteri si nu joaca precum granzii Europei amintiti mai sus, vine reconstructia. Îi dam pe toti afara, schimbam antrenorii ca sosetele, aducem alti jucatori, de cele mai multe ori la fel de slab pregatiti ca si cei pe care tocmai i-au dat afara sau au fost transferati pe sume exorbitante. Jucatorul e slab, noi nu mai avem nevoie de el, vrem doar sa scapam de el, dar îl cotam ca cel mai bun jucator din campionat.

Lupul îsi schimba parul, dar naravul ba. No asa îi si aici, se face câte o reconstructie generala o data pe an, poate de 2-3 ori daca în conducere se afla un patron precum Gigi. Se schimba totul doar pe dinafara, de ochii lumii, dar pe dinauntru ramân parazitii. Dam cu lavabilul numai peste jeg si ne dam mari în fata vecinilor ca ne-am renovat si noi casa.

O reconstructie la o echipa ar trebui sa însemne schimbarea totala, de mentalitate, zic. Conducerile echipelor nu realizeaza ce înseamna cu adevarat o reconstructie adevarata. Ei merg în continuare pe aceeasi idee proasta: cumparam o duzina de jucatori cu 3 lei de prin ligile din Kazakstan si ne rugam doar-doar sa fie unul bun printre ei care sa-si merite banii. De cele mai multe ori apare câte unul care are o sclipire de geniu în 2-3 meciuri si dupa aceea intra într-un con prelungit de umbra. Nu se mai aude nimic de el dpdv al evolutiilor pe teren, iar conducerea ramâne doar cu acele 2-3 meciuri în care a demonstrat ceva. Jucatori din astia sunt multi în fotbalul românesc, prea putini reusesc sa-si mentina evolutiile bune dintr-un meci. Cele mai multe exemple de rebuturi din astea cred ca gasim la Dinamo. Vezi Torje, Bostina, Blay, Ze Kalanga.

Deci o reconstructie buna a unei echipe nu presupune doar o schimbare de antrenor si dat afara 3 rebuturi si adusi alti 5. M-ati înteles?