În momentul de față, Partidul Social Democrat e un partid putred pe dinăuntru, un partid care colcăie de corupți și de penali precum viermii într-o balegă, un partid mizerabil care nu reprezintă deloc ideea de Stânga autentică. Am vorbit cu multe persoane, oameni care urmăresc și studiază fenomenul politic românesc și toți au ajuns la aceeași concluzie: PSD nu mai e un partid de stânga, nu aderă deloc la acele valori stângiste și a devenit un partid care frizează oligofrenia și a ajuns să fie condus de un condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, Liviu Dragnea, un individ ce se crede un mic Dumnezeu în partid, un baron local care dintr-un salariu de bugetar a reușit să își clădească un mic imperiu in Teleorman. Cum e posibil? Numai Dumnezeu și SRI-ul știe.
Nu am nimic cu PSD, nu sunt fan, îl detest chiar, dar el trebuie să existe, însă nu în forma actuală și nu cu această conducere. Sunt ferm convins că în partid sunt oameni onești, corecți și cinstiți, oameni de toată isprava, dar problema e că nu sunt promovați și aduși în față. Oameni ca și Mihai Chirică de la Iași trebuie să conducă PSD și să ocupe funcția de prim-ministru. Chiar dacă urăsc acest partid, cu un PSD condus de el și un guvern Chirică aș putea trăi, dacă ar fi unul cinstit, format din oameni competenți și care să nu aibă probleme de natură penală. E atât de simplu! Chiar e atât de dificil de priceput că nu vrem oameni cu dosare penale în politică? Vrem politicieni care să ne reprezinte pe noi, nu să se reprezinte pe ei și să își reprezinte clientela de partid. Atât de simplu e.
L-am urmărit cu mare interes pe primarul Iașiului în ultima perioadă, iar declarațiile sale și luările de poziție împotriva lui Dragnea m-au făcut să am încredere în el. Discursurile sale denotă o gândire europeană, onestă, modernă și ancorată în anul 2017. Cu un Chirică la conducere PSD-ul ar putea deveni suportabil, mai ales dacă ar și reuși să curețe partidul de penali și de corupți. Dar se pare că în partid lucrurile nu stau deloc bine și l-au exclus din toate funcțiile, ceea ce denotă că aici nimeni nu poate avea păreri și idei, nimeni nu poate să își exprime punctul de vedere public dacă nu are aprobarea de la „centru”. Halal democrație în PSD, aici e deja dictatură! Dictatura lui Dragnea!
Guvernul Grindeanu e cel mai incompetent guvern dintre toate câte au fost la conducerea acestei țări în ultimii 27 ani. Un guvern sfidător la adresa poporului, care protejează corupția, care dă ordonanțe în miez de noapte, ca hoții, pentru a-și salva clientela de partid din pușcării, nu e un guvern în care să poți avea încredere pe termen lung, nu e un guvern de viitor. De asta trebuie să plece urgent. Nu are nimeni nimic cu faptul că PSD-ul a câștigat alegerile, nu cerem să nu mai conducă PSD-ul, nici gând, PSD-ul să rămână la guvernare și să își respecte promisiunile din campanie daca acestea sunt benefice pentru popor, dar nu cu acest guvern condus de marioneta Sorin Grindeanu.
Liviu Dragnea, acest el lider maximo al PSD, a ajuns să fie unul dintre cei mai detestați politicieni din România ultimilor 27 ani, la bătaie cu criminalul bolșevic Iliescu Ion.
Ceea ce am văzut în această iarnă pe scena politicii, cu proteste de stradă în toată țara care imediat fac o lună, demonstrează că PSD-ul e cel mai mizerabil partid din România, iar Dragnea e cel mai sinistru personaj din politică.
Singura soluție pentru acest personaj e să iasă din viața publică și să renunțe la cariera de politician. Omul nu mai are viață politică după ce o țară întreagă a ajuns să îl considere un gunoi.
Baroane Liviule, ai făcut o căruță de bani, mai mult sau mai puțin legal, ți-ai ridicat ditamai viloiul care e cât un castel la tine în județ, ai adunat la bani cât pentru cinci generații Dragnea, ești de douăjde de ani în politică, chiar nu te-ai săturat și nu vrei să ne lași? Cum să facem să îți explicăm că ești degeaba pe limba ta?
În concluzie, acest guvern trebuie să plece urgent și să vină la putere alți oameni, mult mai competenți. România nu mai poate sa continue cu Guvernul Grindeanu, asta-i clar! Un guvern care scoate în stradă peste 600.000 de oameni timp de trei săptămâni nu e un guvern credibil și care să aducă bunăstare.
Așadar, reforma în PSD e singura soluție pentru viitorul acestui partid.
One Comment
Radu
https://www.fiibarbat.ro/ce-ai-de-facut-daca-refuza-sa-se-culce-cu-tine/ un articool interesant