Am avut privilegiul să fiu invitat, marți seara, la Cinema City din Iulius Mall Cluj la premiera filmului „Roger Waters – The Wall”, un documentar de excepție, dinamic și plin de emoție despre trăirile și cum s-a văzut turneul mondial „The Wall / Zidul” susținut de marele artist Roger Waters, fost membru și fondator al trupei Pink Floyd.

Sunt convins că ați auzit cu toții de acest magistral turneu și de Waters, care a rupt normele cam pe oriunde a fost și a făcut show de show, n-aveți cum să nu fi auzit de el, mai ales că a fost în 2013 în Piața Constituției din București, adus atunci de firma Emagic, fiind catalogat atunci drept cel mai mare concert al anului 2013 din România.

„Roger Waters The Wall”, documentarul, are o durată de 133 de minute, a fost filmat cu cea mai modernă tehnologie şi a avut premiera mondială în septembrie 2014, la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, iar marți, pe 29 septembrie 2015, a fost difuzat, într-o singură zi, în aproximativ 2.000 de cinematografe din întreaga lume.

La concertele din cadrul acestui turneu „The Wall” au asistat peste 4 milioane de oameni, întreagă producție fiind montată de 219 ori, generând încasări de 458,6 milioane de dolari, un record pentru un proiect al unui artist solo. În comparaţie, turneul original „The Wall” al formaţiei Pink Floyd a ajuns în patru oraşe, în anii 1980 şi 1981.

Regizat de însuși Roger Waters şi Sean Evans, directorul de creaţie al turneului, documentarul conţine secvenţe care nu au fost văzute niciodată din celebrul turneu susţinut de muzician în perioada 2010 – 2013. Pelicula se încheie cu „The Simple Facts”, o conversaţie emoţionantă şi neregizată între Roger Waters şi bateristul Nick Mason, în timpul căreia aceştia răspund întrebărilor primite de la fani despre cariera lor, despre aventura Pink Floyd, despre relația cu David Gilmour și multe altele. Un dialog frumos, deschis, amuzant pe alocuri, plăcut, între doi foști colegi de trupă care au rămas prieteni. Am rămas impresionat de acest documentar, de efectele scenice din cadrul concertului „The Wall” și de felul cum a fost filmat.

Filmul este un tribut adus tuturor celor care și-au pierdut viața pe frontul de luptă, printre ei fiid și tatăl lui Roger Waters. De altfel, documentarul are o puternică încărcătură emoțională.

Sper că va rula în cinematografe mai mult pentru că merită să se bucure toată lumea de el, mai ales tinerii aspiranți la o carieră muzicală, ei au ce învăța de la un veteran al fenomenului muzical global precum Waters. Eu să fiu artist sau aspirant la o carieră în muzică, aș fi primul la coada la bilete când rulează acest documentar.

Un singur lucru regret după ce am văzut aseară acest documentar de excepție și regizat foarte bine: că nu am fost în 2013 la București să văd „Zidul” pe viu. Pentru că acesta  e unul dintre acele concerte care trebuie trăite LIVE, din mijlocul mulțimii, iar Roger Waters e unul dintre acei artiști pe care merită să-l asculți și să-l vezi live și să plătești bilet la concertul lui. Pentru că ai ce vedea și în mod sigur nu vei regreta.

E redundant să zic că aș vrea un asemenea concert de anvergură la Cluj, pentru că acest oraș merită un spectacol de talie mondială precum „The Wall” și un artist ca Waters. Ce atâția DJi, învârtitori de discuri si concerte de pe stick, să mai vedem și muzică de calitate și show-uri de povestit nepoților. Cine se va risca să organizeze la Cluj, în inima Transilvaniei, un concert de asemenea amploare și cu un artist de anvergura lui Water sau Robbie, va avea numai de câștigat. Părerea mea. Dar e ușor să vorbim când banii nu sunt la noi, știu, eu doar îmi dau cu părerea și visez cu ochii deschiși.

Vedeți și trailerul:

În concluzie, să mergeți la acest film când va rula pentru că aveți ce vedea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.