Urmarind in acest weekend niste meciuri de fotbal de prin campionatele unde chiar se joaca fotbal, apoi trecand peste cateva meciuri din campionatul nostru drag, pot sa trag o singura concluzie: in Romania nu exista o cultura a fotbalului. Iar acest lucru se vede in numarul de spectatori prezenti pe stadioanele din Romania versus stadioanele din campionatele serioase, si felul cum se traieste fenomenul la noi si la ei. Diferenta e uriasa. La noi e o medie de 7-8000 de spectatori pe stadioane, la ei media e de cateva zeci de mii. Romanul nu merge pe stadion cand e frig si ploua, nu merge pentru ca biletul e prea scump, ca nu are ce vedea la meciul respectiv, ca de ce sa mearga daca meciul se da la televizor si alte asemenea motive banale. In schimb, englezii, nemtii, spaniolii sau italienii umplu stadioane la fiecare meci, ca e meci de cupa europeana sau de campionat. Ei au ce vedea, la ei nu e scump biletul si la ei nu conteaza ca-s 10 grade sau 30, nu conteaza ca ploua sau ninge, ei fac cozi la casele de bilete pana la ora meciului. Diferenta dintre noi si ei este ca ei asteapta cu sufletul la gura sfarsitul de saptamana pentru a merge din nou la stadion sa-si vada favoritii la lucru. La noi, romanii asteapta sa stea in fotoliu cu telecomanda in mana si sa butoneze. Cam asta-i nivelul.
Si explicatia e simpla.
Oamenii nu se simt atrasi de fotbalul romanesc pentru ca, intr-adevar, nu au ce vedea. Avem un fotbal foarte slab, anost, cu putine faze de poarta si cu arbitri care fragmenteaza jocul foarte mult. Daca privesti un meci de fotbal din campionatul intern riscul de a adormi e foarte mare. In schimb, daca te uiti la o confruntare din Germania sau Anglia, esti captivat si stai cu sufletul la gura timp de 90 de minute.
O alta explicatie pentru care avem fotbalul pe care il meritam sunt investitorii din spatele cluburilor. Patronii nostri nu investesc, ei nu inteleg notiunea de performanta. Ei vor sa ajunga in Europa pe bani putini si, daca se poate, cu zero lei. Aduc jucatori ieftini, liberi de contract, de prin tarile calde si ii momesc cu salarii de mii si zeci de mii de euro lunar, salarii care, de obicei, întârzie cu lunile. Străinezii nu joaca nimic, iau o caruta de bani, iar juniorii din pepinierele cluburilor trag din greu la antrenamente sa fie remarcati de cineva doar-doar vor prinde si ei un loc in echipa mare, acolo unde locurile de titular sunt rezervate negroteilor si extracomunitarilor. Intr-un campionat serios, un club cu pretentii nu-si desfiinteaza centrul de copii si juniori pentru ca e prea costisitor. Fotbalul mioritic e plin de arogante, de mistouri, de scandaluri, de balacareala mediatica, de spritzuri. La noi totul merge pe pile-cunostinte-relatii (PCR-ul n-a murit). Nu se mai joaca din pasiune, din suflet, se joaca cu gandul la milioane de euro, la imbogatire, la averi, la mercedesuri si bemweuri, la femei frumoase cu fustite scurte.
Ceea ce e de apreciat la fotbalul romanesc e ca toate echipele sunt conduse de antrenori romani. Pentru prima data dupa multi ani, nicio echipa din prima liga nu are un antrenor strain, iar asta e mare lucru. Avem antrenori cu potential ce fac parte din noul val, tineri si de perspectiva. Il avem pe Reghecampf, un antrenor care, in ciuda scepticismului meu, are o relatie foarte buna cu jucatorii, iar pe unde a fost a reusit sa-si impuna filosofia nemteasca in jocul echipelor pe care le-a condus. Ii mai avem si pe Contra, Chirila, Ganea, Velcea, Pustai, Catalin Anghel, Isaila, Cristi Popovici sau Miriuta, toti fac parte din noua generatie de antrenori care va creste o data cu fotbalul romanesc.
Dar cei care se fac vinovati de nivelul fotbalului romanesc sunt eternii conducatori ai lui. Odata ce vom scapa de acesti gropari, putem spune ca fotbalul romanesc a renascut din propria-i cenusa. Trebuie sa vina un nou val de conducatori tineri, care sa scoata fotbalul de mentalitatea comunista care conduce in prezent destinele fotbalului mioritic.
Sa mai rabdam putin, caci groparii nu mai au mult pana la pensie.
