Sloganul acestei țări ar trebui să fie unul mai sugestiv și mult mai realist: „România lucrului bine furat” – asta deoarece dacă e ceva ce am învățat în ultimii 25 de ani de democrație trăiți intens, în țara asta furtul a ajuns să fie ridicat la nivel de artă. Toată lumea fură ce apuca, din Parlament și până la un simplu funcționar dintr-o primărie a unui sat obscur din Moldova. Angajații fură de la patron, cetățenii fură fiecare ce are nevoie de pe spațiul public (gard din sârmă, panseluțe, pomi, flori din parcuri, steaguri de pe stâlpi sau diverse aranjamente), politicienii fură din bugetele locale prin acordarea de contracte publice apropiaților și rudelor, unii fură hectare întregi de pădure, alții fură care ce apucă, iar „băieții deștepți” au ridicat ștacheta și au trecut la următorul nivel: fondurile europene, din care se fură într-o veselie. Nu îți trebuie prea multe studii superioare ca să deturnezi niște fonduri europene în conturile proprii, orice prost poate face dacă cunoaște pe cine trebuie și are conexiunile potrivite. Asta pentru că în țara asta nimic nu se face fără pile și relații. N-ai pile, nu cunoști pe nimeni, nu ai o cunoștință, practic ești un nimeni!
Dintotdeauna m-a frapat chestia asta: de 25 ani de ani se fură în continuu în România și încă mai există de furat. Absolut toate generațiile de politicieni care au trecut pe la Guvernare și prin Parlament, indiferent de culoarea politică, au făcut „să fie bine” și și-au umplut conturile personale. Unii au scăpat, alții au fost prinși, nu toți au fost la fel de norocoși.
Și îți vine să te întrebi, dar oare stocul acesta de furat nu se mai termină? Eu zic că nu se va termina atâta timp cât există fraieri ca mine, ca tine și ca noi toți care încă cotizăm ca proștii la bugetul statului prin zeci de taxe și impozite, plătim amenzi și accize peste accize, dăm o gălăgie de bani peste tot, bani care ajung, inevitabil, în bugetul statului, locul de unde se înfruptă toate generațiile de politicieni, indiferent de culoarea politică. Unii iau mai mult, alții mai cu bun simt, unii fură cu sacul, alții cu camionul, în funcție de care cunoaște pe care și ce pile are. Și uite așa, cu furtișagurile astea de zi cu zi ne vom trezi peste câțiva ani că nu vom mai avea de unde să acordăm pensii, ajutoare sociale, salarii sau indemnizații, iar odată și odată rezerva aceasta de furt a României tot se va termina. Și cum tot mai mulți români îngroașă rândurile la granițe în drum spre Vest sau spre Est, în căutarea unei vieți mai bune, rămâne să ne punem o întrebare: oare cât mai putem rezista în aceste condiții?