Se vorbește foarte mult în această perioadă despre românii din Diasporă goniți din țara lor de incompetenții care au condus România în ultimii ani datorită lipsei unor condiții de bun simț pentru un trai mai bun. Sunt undeva la peste 5 milioane de conaționali plecați peste hotare, o cifră enormă, iar numărul acestora crește pe zi ce trece. Ei sunt prietenii noștri, foștii noștri colegi, rudele noastre sau copiii noștri. Și înțeleg perfect de ce au făcut acest sacrificiu de a-și părăsi familia și prietenii pentru a fi printre străini. Pentru că în România nu mai ai niciun viitor, iar șansele de a duce o viață decentă și a avea o siguranță financiară sunt infime. Am zeci de prieteni, apropiați și rude care s-au săturat să trăiască la limita subsidenței și au plecat văzând cu ochii într-o țară unde esti remunerat cum trebuie pentru munca ta.
În România s-a ajuns la acel nivel în care dacă nu faci compromisuri, nu lingi în fund pe cine trebuie, nu faci parte din diverse grupuri de interese sau dintr-un partid, șansele să duci o viață normală sunt extrem de mici. Vedem asta în fiecare zi pe micile ecrane și în știrile de zi cu zi.
De asta, spre deosebire de alții, eu am tot respectul pentru cei din Diasporă, înțeleg foarte bine prin ce trec și de ce au ales să facă acest pas uriaș. Și știu sigur că nu a fost unul ușor de făcut. Îi apreciez pentru curajul lor de a spune „Stop” și a pleca la mai bine. Pentru că hai să fim serioși, cât de multe umilințe poate îndura un om în țara lui?
Aveți puțin respect pentru „frații” noștri de peste hotare, indiferent unde sunt ei! Pentru că ei nu au plecat prin Spania, Italia, Germania, Anglia, Franța sau alte țări de plăcere, ci au plecat de nevoie si de foame, au fost forțați să plece din cauza unui viitor incert generat de proastele guvernări care au dus România în groapă. Au plecat pentru a munci cinstit la construirea unei vieți mai bune și a avea siguranța unui trai decent pentru ei și familiile lor. Dacă țara lor nu le-a oferit această posibilitate, trebuia să o caute altundeva, nu-i așa? Când îți chiorăie mațele de foame și nu vrei să fii umilit în țară ta, nu mai stai și te cari cât mai departe pentru că e mai bine.
Nu îi mai jigniți pe românii din Diasporă pentru că ei nu au nicio vină că sunt acolo, înjurăturile trebuie să le primească alții care au jecmănit țara asta, nu ei. Și sunt cei care au condus, prin rotație, de 29 ani România, îi știm cu toții!
Faptul că noi cei care am rămas aici suntem niște proști. Și aici mă includ și pe mine, pentru că sunt, din nefericire, încă aici, nu știu pentru cât timp însă. Suntem niște proști că stăm și ne lăsăm umiliți de un stat profund corupt, ne lăsăm batjocoriți de niște nulități care populează Parlamentul României sau stăm să ne chinuim de la o lună la alta pe niște pensii și salarii mizerabile, ne numărăm fiecare leuț din buzunar și vânăm reduceri și prețurile cele mai mici prin supermarket-uri ca să putem trăi. Ce viață e asta? Faptul că tu poate nu te recunoști în această tipologie și ai impresia că ai o viață decentă și câștigi destul de bine, dă-mi voie să îți spun că ești un naiv. Nu o duci bine deloc atâta timp cât ratele alea lunare la creditul ăla pentru casă luat pe treijde ani îți dă fiori la fiecare sfârșit de lună, chiria aia pe care trebuie să o plătești lunar te face să renunţi uneori la vise și la bucurii, iar cheltuielile și taxele sunt tot mai mari în timp ce lefurile sunt la fel de mici. Crezi că o duci bine în România? Ești naiv, frățioare! De asta toți românii vânează campaniile de reduceri gen Black Friday și alte asemenea, de bine ce o duc, nu? Un om care o duce bine și nu are stresuri financiare, nu stă să caute produsul cel mai mic, nu stă să vâneze promoții și nu e interesat de reduceri și de Black Friday-uri, el își permite să își cumpere orice cu banii jos, oricând și la orice oră.
Personal, eu în această țară nu vreau să îmbătrânesc, de asta mă gândesc zi și noapte la emigrare, iar în acest moment sunt foarte puține motive care mă mai țin în țară, extrem de puține, le număr pe degetele de la o mână. România e o țară eșuată, controlată de mafie, de grupuri infracționale organizate, de grupuri de interese, iar dacă ești cinstit, muncitor și îți vezi de treaba ta ești luat de fraier pe banii tăi, ești umilit, ești considerat un papagal și ți se pun bețe în roate constant. Cât să mai reziști și cât să mai înduri?
Dacă vrei o țară ca afară nu o găsești în România!