Să nu uităm să ne mai şi relaxăm din când în când!

Multe persoane m-am întrebat în ultima perioadă, <Vasile, tu eşti o persoană activă, eşti peste tot şi eşti prezent la multe evenimente, când mai ai timp şi pentru tine şi când te mai relaxezi?> Răspunsul meu către respectivii a fost următorul de fiecare dată: zilnic îmi fac timp şi pentru mine, pentru bucuriile şi plăcerile mele. Chiar dacă la o primă impresie despre mine nu pare că aş avea prea mult timp liber, să ştiţi că eu îmi fac şi îmi programez toate treburile în aşa fel încât să am timp şi pentru mine. E foarte important să ne facem timp şi pentru noi, nu doar pentru alţii, pentru probleme, pentru muncă şi viaţa profesională. Nu suntem androizi să putem lucra la foc automat, avem nevoie şi noi de o perioadă de respiro în care să ne rupem de realitate şi să ne tragem puţin sufletul. 

Puţine sunt activităţile care îmi aduc o stare de relaxare şi mă fac fericit, iar primul lucru îl reprezintă serialele. Îmi place la nebunie să stau tolănit în pat şi să mă uit la seriale cu orele, eventual şi cu o bere bună alături şi ceva de ronţăit. Priceless. 

Al doilea lucru este mersul la cinema. Eu nu mă uit la filme online şi nici la televizor, prefer să le văd pe marele ecran. Iubesc cinema-ul şi cred că pot spune că sunt un cinefil destul de înrăit, iar când sunt la cinema mă simt la relaxat, sunt doar eu şi filmul. Mie unul nici măcar nu îmi place sa mă uit la filme online sau la TV, doar la cinema, nu ştiu de ce, cred că-s eu defect, dar un film pe ecran mare e mult mai captivant şi interesant decât unul pe un ecran mic de calculator, laptop sau televizor. Părerea mea. 

Al treilea lucru care mă relaxează şi mă face fericit este întâlnirea cu o domnişoară. Mereu mă simt bine când sunt în compania unei domniţe încântătoare, ravisante şi inteligente. Şi trebuie să recunosc că am fost un norocos de-a lungul timpului, întotdeauna am dat peste domnişoare cu care am avut ce povesti şi am purtat un dialog între doi oameni inteligenţi, în sensul că nu am vorbit numai eu şi ea a stat şi s-a uitat la mine, căci mai sunt şi genul acesta de persoane. Cred că am o experienţă în mai multe domenii de activitate, aşa că ceea ce caut la o femeie e să mă intrige, să îmi trezească curiozitatea şi să îmi capteze interesul. Nu am nevoie de o femeie-ficus care să stea şi să de-a din cap tot timpul, pentru asta pot să îmi cumpăr un roboţel. 

Plimbările şi excursiile sunt al patrulea lucru care mă relaxează şi îmi oferă o stare de bine. Ador să merg mult pe jos, să descopăr locuri noi, să studiez arhitectura clădirilor, să admir privelişti, să mă bucur de natură şi de zonele pitoreşti care mă înconjoară, indiferent unde sunt. De mic copil mi-au plăcut călătoriile şi dacă ar fi după mine aş fi într-o continuă excursie, aş vizita toată lumea asta mare şi tot nu m-aş sătura, iar când aş termina-o de vizitat aş lua-o de la capăt că sigur am ratat ceva. Despre asta-i vorba. 

Lectura mă relaxează la nebunie. Îmi place să citesc şi încerc să îmi fac timp cât mai mult pentru asta, uneori reuşesc, alteori trec luni bune şi nu mă ating de o carte. Cititul mă face fericit şi îmi aduce o stare de linişte sufletească. 

Al şaselea lucru care mă relaxează e statul degeaba. Băi, nici nu vă puteţi imagina ce bine e să stai şi să nu faci nimic. Efectiv să stai şi să te uiţi în tavan. Îţi odihneşti mintea, corpul şi intri într-o stare de relaxare totală. Statul degeaba e bun şi sănătos. 

Aşadar, da, sunt o persoană foarte activa, dar reuşesc să îmi fac timp şi pentru mine, pentru că oameni suntem, toţi merităm şi o pauză din când în când…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.