Am fost aseara la premiera filmului Usturoi, pe care l-am asteptat ca pe a doua venire a lui Hristos, film regizat de Groparu, intaiul blogger din Floresti, cunoscut de altfel ca si Radu Valentin Băzăvan, şi de celălalt „creier” al filmului, Lucian Alexandrescu. Si ca sa vedeti cat de asteptat a fost, nu doar de mine, of cors, musai sa trec in revista faptul ca la ora cand am ajuns eu la Casa TIFF – cartierul general al TIFF-ului si locul unde s-a intamplat minunea – adica cu o jumatate de ora inainte sa inceapa, inca de la intrare era coada, ca pe vremea Impuscatului cand se stea la cozi la laptiuc si pită. A fost atat de multa lume incat am crezut ca n-o sa intru niciodata sa-l vad. Efectul „intrare libera” la un film :)). Mi-am croit drum cu greu prin multime si am ajuns in fata. Locuri pe scaune, ciu-ciu, locuri in picioare, din parti. Ochesc un locsor pe jos, in fata ecranului, si ma fac stapan pe el ca ultimul pensionar care acapareaza un loc in autobuz. Zic asta e, o sa amortesc un pic, o sa ma doara gatul de la uitat in sus, n-o sa-mi fie usor deloc, dar trebuie sa vad filmul asta. Si l-am vazut, asa in conditii grele cum l-am vazut.
Cred ca n-a fost atata lume la Casa TIFF niciodata. S-a stat pe jos, in picioare, fiecare a incercat sa vada filmul cum a putut mai bine. A fost si nevasta primarului Clujului, a fost multa lume, actorii principali, prieteni, rude, bunici, mamici, tatici si toata floarea cea vestita care a contribuit intr-un fel sau altul la realizarea Usturoiului.
N-o sa va dau detalii despre poveste, caci nu vreau sa va stric farmecul de a-l descoperi singuri, aveti trailerele aici: 1 si 2, dar va zic doar atat: s-a ras foarte mult la el, dar nu asa, din mila si din prietenie, s-a ras cu pofta, s-a ras pentru ca aveai de ce rade. Pentru ca e o comedie plina de replici savuroase, ardelenisme de-a noastre, un film natural, cu secvente care se pot incadra lejer in categoria „te caci pe tine de ras”, daca-mi permiteti acest termen, actorii isi joaca brici rolurile si scenariul te face sa descoperi o alta fata a tiganilor, asta pentru ca actiunea filmului este oarecum centrata pe tigani. Dar nu genul acela de tigani care ne fac de cacao prin strainatate, aia care fura si dau in cap, filmul Usturoi promoveaza zona aia a tiganilor muncitori, harnici, mestesugari, care isi dau copii la scoala ca sa aiba o educatie buna, nu ii invata sa fure si sa cerceasca. #Respect! Urmarind acest film parca te face sa crezi ca „nu toti tiganii sunt la fel, nu toti tiganii fura”. Si da, in realitate asa e, mai exista si tigani care merita tot respectul, insa problema e ca pe astia ii cam numeri pe degetele de la o mana, din nefericire. Ma bucur ca Groparu i-a scos in fata prin Usturoi, poate asa va disparea conceptia aceea despre tigani care o stim cu totii. Slabe sanse.
Ca o concluzie de final, „Usturoi” e un film in care nu exista influenta aceea comunista obsedanta, specifica filmelor romanesti aparute in ultimii ani. Si sper sa fie vazut si de marii regizori romani, Mungiu, Giurgiu, Cristi Puiu, Stere Gulea si altii, care tot insista sa faca filme cu tenta comunista.
Fara sa exagerez cu laudele, dar vreau sa zic ca de cand merg pe la festivale de film, de prin 2010 incoace, Usturoiul e primul film romanesc pe care l-am simtit altfel, mai aproape de realitate si mult mai natural. De remercat este ca a fost realizat cu buget zero si cu oameni simpli, care nu sunt actori de meserie.
Mi s-a soptit in casca ca va fi inscris anul asta, in toamna, la Festivalul International Comedy Cluj, plus alte festivale de film din strainatate. Eu le doresc sa ajunga pe covorul rosu la Cannes si sa vina la Cluj cu tolba plina de premii.
Vorba lui Radu la final: „E un film de vazut impreuna cu familia, dupa o zi grea la birou”.
PS: in mod sigur trebuie sa mai vad filmul asta o data, ca lumea, la cinema, confortabil, sau macar pe un scaun :D
Bucură-te că ai fost aproape și ai auzit toate replicile. Eu, de exemplu, pe unele le-am ratat. Toți râdeau și eu: „Ce-o zâs?” :))