Tehnologie si Internet

Samsung Galaxy M21 – noul meu partener de cursă lungă

Având în vedere faptul că vechiul meu telefon care m-a slujit vreme de 3 ani (cred), Samsung Galaxy J7 2017, s-a dus într-o lume mai bună, am fost nevoit să îmi achiziționez altul pentru a-mi putea desfășura în continuare activitatea în bune condiții. Și am rămas tot în familia Samsung, dar dintr-o altă serie. Așa am ajuns la Galaxy M21, model din 2020, cu o cameră de 48 MP, versiunea de 64 GB, display de 6.4 inch, 4GB RAM și, foarte important, o baterie impresionantă de 6000 mAh.

Înainte să mă hotărăsc asupra acestui dispozitiv am tot primit diferite feedback-uri de la unul și altul, iar toți mi-au zis că acest model merită o șansă, mai ales pentru bateria asta cu care nu riști să rămâi în pană când ți lumea mai dragă.La uz normal și dacă nu stau foarte mult pe telefon, bateria ține și două zile, la 24 de ore de utilizare intensă și dacă l-aș butona non-stop ar ține cam o zi.

Mie îmi place cum face pozele. E ce trebuie pentru mine și pentru activitatea mea.

Cluj-Samsung-Galaxy-M21-2

Picture 1 of 11

Blogger cu 10 ani vechime, scriu din 2007, am 30 ani, sunt născut și crescut în Cluj-Napoca, oraș pe care nu l-aș părăsi pentru nimic în lume. Ador fotbalul, berea, sportul în general, filmele, serialele și lectura. Activez în industria mass-media locală din 2012, am experiență în SEO/SEM, marketing online, eCommerce, copywriting și publishing.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cum stai cu matematica? Protectie impotriva robotilor si spammerilor! * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.