Până acum am tot fost anti-discriminare, hai să nu-i discriminăm pe ţigani că sunt şi ei de-ai noştri, sunt şi ei oameni şi nu merită, dar mi-a ajuns. M-am trezit la realitate. Nu-i mai suport de fel şi nu mai cred deloc în campanii de integrare a ţiganilor în societate, nu cred că-i putem ajuta deloc. Din punctul meu de vedere, banii daţi pe astfel de campanii sunt bani aruncaţi pe fereastră care ar putea fi mult mai utili unui spital, unui orfelinat sau unui centru de bătrâni. Ţiganii nu pot fi integraţi în societate. Nu ai cum să integrezi un parazit într-o comunitate pentru că parazitul nu ştie altceva decât să dăuneze respectivei comunităţi, să facă rău, să strice imaginea şi peisajul cu prezenţa lui. Ţiganul este asemeni unui gândac. Partea proastă e că ţiganul nu face nimic ca să schimbe asta, gândacului nu ai ce să-i ceri.
Sunt puţini ţiganii care muncesc şi îşi câştigă pita cinstit, dar din păcate ăştia sunt puţini. Al dracului de puţini. Un procent infim. Pentru ei am tot respectul şi toată stima, dar păcat că-i strică restul putorilor care nu fac decât să cerşească mila altora toată ziua.
Îmi e scârbă să-i mai privesc. Nu mai poţi sta liniştit la o terasă vara că imediat te ia cu asalt un cerşetor. Nu mai poţi să călătoreşti cu autobuzul pentru ca există mari şanse să dai peste un cerşetor. Te agasează şi te enervează la culme.
Vă rog, hai să nu ne mai îmbătăm cu apă rece. Nu poţi duce ţiganul la şcoală să înveţe pentru că îl va ţine avântul maxim o săptămână şi după aia revine la obiceiurile care l-au consacrat, ciordeala şi cerşeala. Nu poţi convinge un ţigan să se apuce de lucru pentru ca e ca şi cum te-ai lupta cu morile de vânt. Nu poţi să convingi un ţigan să stea într-un cămin social, să se spele şi să-şi caute de muncă pentru că el tot pe stradă se simte bine şi tot acolo va ajunge. Aşa sunt ei, aşa s-au născut, asta e rasa lor, nu pot fi schimbaţi.
Caz concret: eram mai demult în staţia de autobuz şi aşteptam (doh!, ce poţi face altceva într-o staţie de autobuz), să tot fie două luni. Am o memorie relativ bună şi retin anumite faze. Prin staţie un puradel se milogea de toată lumea ca să primească nişte lei. Vreme de câteva minune îi bifează pe toţi care aşteptau în staţie şi, la un moment dat, se apropie o doamnă de el şi-i zice: „Copile, pune mâna şi adună toate mucurile de ţigară de pe jos că lumea îti va da bani de bună voie. Pune mână şi munceşte ceva, că eşti tânăr şi nu-i mare lucru”. Puradelul a început să râdă când a auzit de muncă. „Nu râde, ia-ţi o pungă şi apucă-te şi strânge că-ţi dau eu doi lei, hai că îţi dau eu o pungă dacă n-ai dar fă ceva”, i-a replicat doamna pruncului când l-a văzut că începe să râdă. Credeţi că la interesat pe borac (nu avea mai mult de 10 ani) să muncească. Nici vorbă. S-a dus în birtul din staţie (bar din ăla pentru alcoolici deschis non-stop), a stat câteva minute acolo, de ruşine probabil când i s-a zis de muncă, apoi a ieşit şi şi-a reluat obiceiul. Despre asta-i vorba. Şi ăsta nu e caz singular. Am mai văzut din ăştia care dacă le zici de muncă se apucă să râdă sau se fac că plouă. Am văzut oameni în toată firea care preferă să o ardă aiurea prin oraş cerşind mila altora şi câţiva lei acolo decât să pună mâna şi să facă ceva. Să dea cu mătura într-o staţie de autobuz sau în faţa unui magazin. Nu, nici vorbă, doar e mai fain să nu faci nimic şi să mai prinzi nişte fraieri care să-ţi dea bani.
Şi atunci, cum mama naibii să integrezi un parazit din ăsta în societate când ei de mici îs învăţaţi cu din astea şi îţi râd în faţă când le zici de muncă? Am încetat să dau bani la astfel de viermi care vieţuiesc prin urbe. Mai bine dau câţiva lei unei bătrâne care vinde flori la colţ de stradă decât unui ţigan jegos care dă banii pe care îi primeşte pe alcoale, droguri şi ţigări.
Maxim îmi dau reportajele cu ţiganii care se lăfăie în palate şi cu aur la gât sfidând criza şi bunul simţ. Ăştia mă enervează şi mai tare decât paraziţii din intersecţie. Nu mai continui că şi aşa m-am enervat destul aşa de luni dimineaţa scriind epistola asta, dar aveam gândul ăsta în minte de prea mult timp şi trebuia să-l dau afară cumva…
[…] pe undeva prin sectorul 5, unde am acum biroul, mi-am adus aminte de acest articol Eu chiar nu mai suport tiganii. Si totusi solutii trebuie sa gandim. Sigur unii la Baia Mare au ales solutia “zidul”. […]