„Şi caii sunt verzi pe pereţi”, în regia lui Dan Chişu!

Anii de voluntariat în cadrul celor mai tari şi mai de succes festivale de film din România (TIFF şi Comedy Cluj) mi-au deschis apetitul pentru filme, transformându-mă într-un veritabil cinefil. Dacă stau bine să mă gândesc, pot să spun că de când mă duc pe la filme din astea aduse de prin cine ştie ce ţări şi apar la festivale, filme low-budget aşa cum le descriu mulţi, am început să fiu mai atent la detalii, la felul cum joacă actorii, la mesajul filmului, încerc să scot morala dintr-un film şi analizez filmul  mai cu de-amănuntul, ca să zic aşa.

Şi încerc să nu ratez premierele care au loc la Cluj. La fel s-a întâmplat şi duminică seara, când m-am grăbit să ajung la premiera noului film a lui Dan Chişu, „Şi caii sunt verzi pe pereţi”, de la Cinema Florin Persic , film pe care vi-l recomand cu toată căldura pentru că e foarte bun. O comedie savuroasă despre bani şi visul de a deveni bogaţi peste noapte. Rulează toată săptămâna asta la Piersic şi la Odeon Cineplex din Polus.

Ca să vă faceţi o idee despre film vă dau descrierea de pe site-ul oficial, că e explicată mult mai bine decât aş explica eu.

Şi caii sunt verzi pe pereţi în regia lui Dan Chisu, este o poveste despre iluzia de a te îmbogăți în România. Într-o tară în care poveștile izbitoare de a te îmbogăți sunt peste tot, cineva crede căƒun astfel de lucru nu este doar posibil, dar este și ușor realizabil. Povestea urmeazăƒdouăƒdestine: cel al unui cuplu de tineri, care ar fi putut deveni bogați, celălalt urmărește povestea a doi adulți, care din cauza lipsei lor de cunoștințe atunci când vine vorba de tehnologia modernă, sunt păcăliţi de un spam primit pe e-mail, intră într-o loterie online falsă și pierd toate economiile lor. Poveștile se întâlnesc la sfârsit, când se pierde orice sperantăƒși refuză singura lor sansăƒde a se îmbogăţi.

Filmul are un umor involuntar absolut delicios şi e „centrat” pe două destine care trăiesc iluzia îmbogăţirii dintr-o promoţie la ţigări, respectiv dintr-o loterie britanică falsă, destinul tinerilor şi cel al  bătrânilor. Încep cu destinul bătrânilor, care îl are în centrul atenţiei pe un nene pe nume Marius Tocitu ce ajunge să fie dat afară de la locul de muncă unde era gestionar, pe motiv că nu ştia să lucreze pe calculator, deşi nu a lipsit nici măcar o zi de la servici. E genul de om meticulos şi sârguincios care îşi face treaba cu brio, dar cum nu poate să ţină pasul cu tehnologia modernă ajunge să fie pus pe liber. Ambiţios de felul lui şi constrâns de faptul că toate locurile de muncă cer cunoştinţe de operare pe calculator şi peste tot i se cere să-şi trimită CV-ul pe email, se înscrie la un curs de specialitate şi începe să înveţe tainele agregatului electronic numit computer. Şi cum vorba aia, teoria ca teoria, dar practica e mai grea. Face rost de un calculator, primit de la instructorul lui de curs, ajunge acasă, îl desface şi începe să-l butoneze, cam ca un copil mic care primeşte o jucărie nouă. Ştiţi voi momentul. Cu carneţelul în mână unde şi-a notat toate detaliile de la curs, butonează el ce butonează până primeşte un mesaj spam, din ăla pe care l-am primit cu toţii: „Aţi câştigat 1 milion de lire sterline la loteria britanică. Tot ce trebuie să faceţi e să trimiteţi 2000 de euro în contul ăla şi noi vă dăm banii… bla bla bla”. Neştiind că e o ţeapă, are impresia că l-a prins pe Dumnezeu de picior. Se apucă să strângă cu greu banii pe care trebuie să-i trimită în străinătate, ia din economiile proprii şi ale vecinului său, domnul Buzilă, ia bani cu împrumut de la sor’sa şi de la un fost coleg de la servici şi reuşeşte să adune cât trebuie. Şi îi trimite, iar aici mă opresc cu descrierea că am zis destule. Mergeţi şi-l vedeţi că merită.

Scena cu tineretul nu v-o descriu, vă las s-o descoperiţi singuri. E absolut demenţială.

Nu pot să nu remarc că în majoritatea filmelor româneşti cadrele dintr-un apartament de bloc sunt aceleaşi, mă refer la decor. Nici filmul ăsta nu face notă discordantă, vedem mobilă veche, bibelouri vechi, tablouri alb-negre cu membrii familiei pe pereţi, uşi de pe vremea când s-a construit blocul etc. Cred că e una din chestiile care defineşte cel mai bine filmul românesc, să ai câteva cadre dintr-un banal apartament de bloc.

Până ajungeţi la film, urmăriţi trailerul.