Având în vedere că sunt o persoană extrem de activă în fiecare zi, gestionez multe proiecte, plec dimineața de acasă și ajung seara, sunt implicat în multe activități, totuși reușesc să fac față, destul de bine zic eu, presiunii zilnice. De ce? Pentru că mă odihnesc noaptea și dorm foarte bine. Asta e cheia rezistenței mele. Fără odihnă și fără somn cred că aș fi clacat demult sau eram nevoit să o ard prin spitale pentru te miri ce boală.
Da, e drept, mai lucrez și seara, dar maxim până la 22-23. Maxim. După aceea somn de voie și odihnă. Eventual din când în când mai citesc câteva pagini dintr-o carte sau mă mai uit la un episod sau două de relaxare dintr-un serial, dar după aceea chiar îi dau shut down creierului și mă pun la somn. Niciodată, dar niciodată, nu m-a prins treaz în timpul săptămânii ora 12 noaptea. Bine, mai fac câte o excepție anumite seri de vineri sau sâmbătă când mai mergeam la câte un concert sau ieșeam în oraș, căci suntem tineri (încă), mai avem nevoie și de un pic de bumtzi-bumtzi și de distracție din când în când. Dar în rest, odihnă multă și somn. Și eu chiar dorm buștean, nici bombele nu mă trezesc. Uneori bag și 10-12 ore de somn fără oprire. Și mă simt atât de bine a doua zi ceva de speriat. E foarte important să îți începi ziua odihnit și cu mintea relaxată pentru că vei reuși să îți duci la bun sfârșit toate taskurile pe care ți le-ai setat, fără stres și nervozitate. Fiindcă se știe că orice om atunci când e nedormit și obosit e mai frustrat, arțăgos, fără chef și lipsit de motivație.
Așa m-am obișnuit de când eram pitic, că noaptea e pentru odihnit organismul, iar ziua pentru muncă și orice altă activitate.
Dintotdeauna am mers pe principiul acesta, că noaptea e pentru reîncărcarea bateriilor și odihna e extrem de importantă pentru funcționarea la parametri optimi pe timpul zilei. Și la fel cum ne punem seara telefoanele la încărcat să le avem pe dimineață 100%, la fel trebuie să începem ziua cu bateria sistemului propriu full. Părerea mea.
Niciodată nu mi-a plăcut să o ard noaptea pe net ca alții, să mă joc pe calculator sau să pierd vremea pe rețele sociale. Tot timpul am considerat că orice om pe lumea asta are nevoie și de o perioadă de respiro în viață de la tehnologie și de la online, iar această perioadă e acele câteva ore din timpul nopții când poți pune liniștit capul pe pernă. Acuma sincer, cât să mai stai și pe internetul ăsta, totul are o limită? Stăm aproape toată ziua, acuma și noaptea să îl frecăm, mai dă-l dracului…
Dormiți mult, oameni buni, odihniți-vă și prețuiți somnul pentru că asta vă va ajuta să funcționați mai bine și să obțineți rezultatele pe care vi le doriți.